Răzvan Fodor, un tătic amuzant, pentru fiica lui în vârstă de 12 ani.
Răzvan Fodor, un tătic amuzant, pentru fiica lui în vârstă de 12 ani. Actorul adoră să petreacă timp cu copilul, să se joace, să facă glume și micuța să râdă, sau să vizioneze împreună filme.
Recent, actorul din serialul “Bravo, tată!” de la Antena 1, ne-a dezvăluit cum este el acasă, lângă soția Irina, și fetița lor. Fodor este cel care gătește în casă și care face pe comediantul!
Ce se poate dezvălui despre rolul tău din “Bravo, tată!”, serialul de la Antena 1, difuzat în fiecare duminică de la 20.00?
El este ceva, cu ghilimele de rigoare, ceva fostă vedetă și sunt mulți de ăștia prin țară, pentru că chiar am studiat fenomenul ăsta de aproape. Sunt mulți de ăștia care cumva, cândva și acum 20 de ani, 30 de ani, unii chiar și acum 5 ani au scos nasul și nu se mai înțelege nimeni cu ei. Și au impresia că au contat cumva și că lumea încă îi cunoaște. Numai că băiatul ăsta e savuros, pe lângă că este un ghiolban.
Din punctul ăsta de vedere artistic, ca să zic așa. E savuros la ce mod? La modul în care este extrem de bleguț, împins de instincte de astea de gagicar. Are mare noroc că, la un moment dat, în viața lui a apărut, nu știu de unde naiba, și-a permis o asistentă. Și are tot timpul o fată care este în spatele lui și-l ajută cu foarte multe chestii.
Și acum, cum stătea el așa cu viața asta a lui super încărcată, nu de vedetă, de vedetă mare în România, se trezește într-o bună dimineață cu o fostă gagică pe care nici măcar nu o mai recunoaște. Nu știe de pe unde s-o ia. Si îi lasă un băiat la ușă, un băiețel. Și băiețelul ăla se dovedește a fi copilul lui. Asta este partea mea de poveste și cumva se leagă cu poveștile celorlalți tătici, și de aici, o comedie.
Băi e ceva foarte mișto scris. E mișto, pentru că e un proiect în care ni s-a dat voie să jucăm și să ne jucăm.
Te-ai regăsit în vreo trăsătură a personajului?
Cred că pe alocuri sunt un tip comod eu, Fodor, iar băiatul ăsta din scriitură absolut întâmplător, e și el un tip comod și atunci mi-a fost foarte ușor să joc asta.
Spune-mi, la filmări, e o întreagă comedie. E multă veselie?
Da, e multă hăhăială. Dar pentru că se trage în regim de film, nu sunt atât atât de multe secvențe pe zi și atunci mai lăsăm hăhăială, adică ne concentrăm.
Ce proiecte mai ai pentru perioada următoare, în ce mai ești implicat?
Păi nu aș mai avea timp de nimic, adică slavă Domnului, să mai am ceva zile libere să mă mai ocup de copil. Copilul e copil bun și merge cu metroul și la școală, și la pian, e ok. Dar când vor veni ploi, ceva viscol, parcă n-aș lăsa-o să meargă la tenis sau pe la pian fără. Atunci mi-aș dori să fiu acasă.
Mai ai timp pentru tine, pentru soția ta, pentru copil?
Îți spun eu unde e secretul. De-a lungul timpului am tot povestit de vacanțele mele și cumva toată lumea… aici mi s-a făcut un declic. Că în exterior, oamenii te văd unul care merge numai în vacanțe. Dar nimeni nu ține minte de perioadele în care tu ai muncit ca nebunul. Și atunci eu când vorbesc despre vacanțele mele, alea sunt niște momente în care mă încarc atât de tare încât pot să duc.
Adică vin din 3 ani de zile, cu pandemie, cu filmat doi ani de zile la Adela, cu mască pe față… Cu Irina, care a fost de 2 ori în America, în Asia Express, cu mască pe față, cu 2 sezoane. Sunt vitale vacanțele, am prins ceva în vara asta, nu ca în alți ani. Dar cu gândul că voi avea o vacanță foarte frumoasă în iarnă, pot să trag.
Unde mergeți?
Cred că anul ăsta la noi. Pentru că am auzit treaba aia că Guvernul vrea să ne ia câte 1 USD, dacă plecăm din țară. Nu vreau să le dau dolarul și atunci rămân în România.
În weekend-uri aveți timp pentru voi?
Nouă ne place treaba asta cu domesticul, adică avem o vatră în curte. Legat de problema pandemiei, mi-am cumpărat vreo 5 m³ de lemne, mai am 2 m³ jumătate, și ard lemne. Stau la un lemn de foc, dacă mă plictisesc și mi-e foame, mai arunc și o bucată de carne pe foc. Bem un vin și ascult muzică sau dăm drumul la un film. Adică nu suntem fani ieșiri, sunt domestic spre bătrân, dar e OK.
Acasă, ce activități ai cu copilul tău, ca tată?
Păi eu, ca tată, eu sunt un măscărici în viața de zi cu zi și fii-mea se hăhăie foarte tare cu mine. Și îmi bat capul cu treaba asta, pentru că e important. Hai că mă bag și eu la un joc, un monopoly. Mai vine cumnata mea pe la mine, mai are ea niște fetițe, fii-mea se joacă, și mă mai bag și eu. Dar în rest, cam cu asta umplu programul, sunt comediantul de serviciu, fii-mea se hăhăie teribil și asta e foarte bine.
Acum suntem în perioada în care îi sortez filme, are 12 ani. Zic că pot să o las și la filme de 12 plus, dacă pot i le și explic.
Îți găsești timp și pentru hobby-uri? Îți faci timp de ele?
Nu prea mai am, mi-au dispărut. Pentru că erau niște chestii destul de riscante sau necesitau timp și n-am timp. Adică n-aș da nimic din lume pentru 3 zile de petrecut în rulotă sau în cort. Sau cu barca sau chestii de astea care sunt outdoor. Mă încarc o dată pe an, de 7 ani, mergem cu barca. Am fost de vreo 6 ori prin Grecia, prin Sicilia, anul asta am fost în Croația.
Doar pe barcă?
Pe barcă, așa vrem noi. Avem o gașcă, dar ei vor și să stea prin marine, să se ducă pe la cumpărături. Mie îmi place exclusiv să stau pe mare. Mă mai duc în marine și în porturi doar să-mi încarc, să ne încărcăm apă și la curent. Si să ne mai luăm de mâncare și băutură. Cam astea ar fi hobby-urile mele.
În rest mă ocup de gătitul în familie. Știi că cochetez de ani de zile cu mâncărica și o fac bine și îmi place să mănânc bine și să-mi sortez mâncarea. Si am observat că de 10 ani de când am grijă ce mănânc și ce beau, și analizele, dar și noi, suntem mai bine și mai sănătoși decât atunci când nu-mi băteam atât de tare capul.
Soția gătește sau nu-i mai trebuie?
Când arde pune mâna, adică nu e o plăcere pentru ea, dar e ok. Adică am lăsat-o acum recent, i-am dat un steak destul de pretențios să-l gătească și am asistat-o prin telefon și știe că țin la genul ăla de carne, nu e orice fel de carne. Mă rog, nu îți imagina că mănânc eu nu știu ce, e o altă carne, nu e vita pe care o găsești oriunde. Si aveam ceva emoții, dar mi-a trimis poze și arăta exact cum trebuie, i-a ieșit.
Practic treburile la voi în casă sunt împărțite diferit.
Nu e nimic spectaculos, adică. Am mai vorbit asta nu mai știu cu cine și în ce context. Vorbesc de asta cu persoanele publice care din exterior se vede “mama, ce viață au ăștia”. Bine, eu seara trebuie să-mi gestionez foarte bine seara că eu mâine dimineață mă duc la Neatza cu Răzvan și Dani înțelegi? Sunt ca un contabil care nu vrea seara să-și ardă capul prea tare că a doua zi are de făcut calcule importante, că trebuie să dea bilanțul la 15 firme.
Numai că pe noi ne vede lumea la televizor și mai mult, trebuie să fim și mișto îmbrăcați, să nu vorbești prostii, să fim și deștepți, și zâmbitori și, și….
Doar acasă, poți să fii tu.
Doar acasă, poți să fii tu. Eu mi-am asumat, lumea mai știe că eu scot porcării pe gură și în cam asum ce scot pe gură.