Otilia Bilionera și Bekir Ali nu mai sunt nevoiți să stea departe unul de celălalt când artista vine în acasă. Și asta pentru că soțul ei de orginie turcă are liber să intre în țară în următoarele 6 luni. În exclusivitate pentru CIAO.RO, Otilia Bilionera ne-a povestit că a mers personal la Ambasada României din Turcia ca să rezolve problema. Drept urmare, partenerul de viață al artistei va veni vineri în țară, cei doi îndrăgostiți urmând să petreacă tot aici și sărbătorile de iarnă.
De ani buni, viața Otiliei Bilionera se desfășoară între avioane, arista fiind obișnuită să călătorească foarte mult având concerte în străinătate. Artista și-a petrecut vara în Turcia, unde a cântat, dar a și petrecut timp cu soțul ei.
Iată că în calea fericirii lor nu mai stă niciun document, iar Bekir va ajunge la București peste doar câteva zile. “Soțul meu în sfârșit a obținut viza și asta pentru că m-am dus eu personal la Ambasada României în Turcia și am zis: “Domnule, eu sunt Otilia Bilionera, trebuie să mă lăsați să intru!” I-am zis că sunt cântăreață și atunci și-au dat seama cine e, ne-au băgat în față și a primit soțul meu viza pe șase luni! Sunt foarte fericită. Adică până în martie poate să vină și să stea aici. Nu mai avem probleme. Am rezolvat.
Soțul o să vină vineri în țară în sfârșit! O să stea câteva zile în România, după aceea plecăm pentru că eu am niște concerte în Egipt. Ulterior va trebui să rămân în Turcia pentru că am niște emisiuni TV și pe la jumătatea lunii noiembrie mă întorc în țară cu el. O să petrecem Crăciunul aici”, a spus, pentru CIAO.RO, Otilia Bilionera.
Artista preferă să comunice în engleză în întâlnirile oficiale, chiar dacă știe multe cuvinte și expresii în limba turcă. “În engleză. Eu vorbesc cât de cât ok limba turca. Înțeleg absolut tot ce se vorbește, dar nu pot să vorbesc fluent”, a specificat ea.
Artista a fost prezentă marți seara în cadrul galei Health Beauty & Lifestyle” unde a luat premiul pentru Impact global în industria muzicală. Cu această ocazie, artista a afișat cu mândrie superbul inel cu safir și diamante, oferit de soțul ei, anul trecut, când a cerut-o în căsătorie, o bijuterie care valorează 20.000 de euro. Cei doi s-au căsătorit Civil în Turcia, anul trecut, urmând să facă și o petrecere de nuntă în țară. Se vor rezuma doar la petrecere, întrucât au religii diferite. “Mi-a luat un inel de logodnă așa de mare încât nu mai pot să pun și verigheta că nu mai loc, e ditai safirul și cu diamante. Am vrut să-mi pun verighetă, dar nu mai intră. O să facem nunta. Noi voiam astă vară, dar am avut multe concerte și am zis că va fi vara viitoare. El are verighetă. Eu am inelul de logodnă”, a mai spus, pentru CIAO.RO, Otilia Bilionera.
Foto: Instagram