EXCLUSIV | Nicoleta Nucă, despre obsesiile din viața ei: “Cred că până la urmă norocul ți-l faci singur” + Cu cine va petrece prima vacanță după despărțirea de logodnic

Publicat: 03 iun. 2024, 14:55 Autor: Andreea Archip Vedete

Nicoleta Nucă face parte din distribuția musical-ului Shrek și este prinsă cu repetiții de dimineața până seara pentru evenimentul care va avea loc la Sala Palatului. Vedeta va bifa prima vacanță după despărțirea de logodnic la Londra, unde locuiește o prietenă de-a ei. 

Nicoleta Nucă a bifat, zilele trecute, prima apariție la un eveniment monden, după despărțirea de Alex Ursache, anunțată pe rețelele de socializare. Vedeta este din nou singură, după o relație de 7 ani. Pe principiul punct și de la capăt, artista își concentrează momentan atenția pe carieră, dar și să își respecte bunele obiceiuri pentru a se simți bine în pielea ei și a arăta bine.

În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, Nicoleta Nucă ne-a vorbit despre “obsesiile” ei pentru sport și alimentație sănătoasă, dar și despre vacanțe, ea intenționând să își viziteze o prietenă care e stabilită în Londra. În plan este și o escapadă la mare, dar nu știe încă dacă va bifa prima excursie singură sau se va sincroniza cu prietenele și vor pleca în gașcă.

Nicoleta Nucă, despre obsesiile din viața ei

Nicoleta Nucă face parte din distribuția musical-ului Shrek și este prinsă cu repetiții de dimineața până seara pentru evenimentul care va avea loc la Sala Palatului. Vedeta va bifa prima vacanță după despărțirea de logodnic la Londra, unde locuiește o prietenă de-a ei.

Care sunt trucurile tale de beauty și cum reușești să te menții?

Eu nu sunt pe ideea de trucuri magice, că peste noapte se întâmplă ceva, faci nu știu ce sau mănânci nu știu ce, iei o poțiune magică și brusc slăbești sau arăți mai bine, nu. Eu sunt pe ideea de muncă în sală, de efort fizic, de regim de viață sănătos, echilibrat și cam asta fac.

Nicoleta Nucă și “obsesiile” ei: sportul și alimentația sănătoasă

Ți-ai luat antrenor personal?

Da, lucrez cu antrenor  personal de ani de zile. Am tot schimbat de-a lungul anilor antrenorii, am optat mereu pentru profesioniști. Lucrez cu profesioniști, nu lucrez de capul meu, pentru că vreau să am grijă să nu mă accidentez în niciun caz. Vreau să fiu urmărită îndeaproape pentru a avea o execuție cât mai corectă și pentru ca antrenorul să poată să îmi personalizeze antrenamentele și abordarea în funcție de nevoile mele.

Ai avut vreun accident la sală înainte să îți iei antrenor personal?

Nu, pentru că într-adevăr am început sala direct cu antrenor și am avut marele noroc ca primul meu antrenor să fie unul extrem de bun și profesionist și să mă învețe extrem de bine execuția tuturor exercițiilor. Chiar și atunci când nu lucram cu cineva, știam cum să îmi fac treaba fără să existe vreun pericol.

În prezet, de câte ori ajungi la sală?

De când sunt cu repetițiile pentru musical-ul Shrek, sincer mai că nu ajung niciodată. Dacă ajung, în cel mai bun caz – de două ori pe săptămână și este destul de frustrant pentru mine, pentru că mie îmi place să fac sport, dar mă consolez cu faptul că, până la urmă, la repetiții este multă agitație și oricum consum toate caloriile, ba chiar mai mult cred. Mă bucură faptul că oricum nu am un stil sedentar în momentul de față și atunci nu simt că chiulesc de la sală și pun pe mine.

Nicoleta Nucă: “Știu să-mi pun limite”

Dar în ceea ce privește alimentația, ai apelat la vreun nutriționist?

Am fost mereu foarte curioasă în ceea ce privește alimentația, nutriția, în general, și atunci mereu am citit diverse studii care au tot apărut și cum s-a schimbat și s-a reînnoit zona asta. Totodată am cerut sfaturi de la antrenori cu care am lucrat, poate chiar de la nutriționiști în funcție de anumite dubii pe care, poate, le aveam. Iar în perioada asta de când sunt cu repetițiile full, am optat pentru meniuri livrate acasă zilnic, care sunt gândite din punct de vedere nutrițional. Tocmai ca să nu fac exces de nimic și să am parte de toate vitaminele, mineralele și nutrienții necesari pentru  a fi funcțională toată ziua.

Care sunt plăcerile tale vinovate?

Am multe. În general mâncarea gustoasă, sunt o mare gurmandă, sunt pofticioasă rău și atunci când se ivește ocazia să mănânc gustos, bun ceva, nu o să mă împotrivesc. La fel și cu dulciurile, dar nu sunt tocmai ahtiată să zic așa. Da, știu să-mi pun limite, știu să mă limitez foarte bine, în sensul că gust. Nu sunt genul ăla nebună după ora nu știu care nu mai mănânc absolut nimic, dacă vreau să slăbesc nu mai respir în direcția ciocolatei sau mai știu eu ce nebunii din astea. Pur și simplu încerc să am grijă la cantitate. Am mare noroc totuși – făcând sport – de metabolism accelerat și atunci o pătrățică de ciocolată nici măcar nu se simte.

Nicoleta Nucă: “Vreau să plec, la un moment dat, la o prietenă de-a mea din Londra”

Ce planuri ai pentru vara asta ca vacanțe?

Nu mi-am făcut planuri momentan încă foarte clare. Știu că vreau să plec, la un moment dat, la o prietenă de-a mea din Londra. În rest, în principiu, o să mă ghidez în mare parte după evenimentele pe care le am și în funcție de ele o să pot să văd dacă am timp de vreo escapadă pe undeva, poate la mare, poate în altă țară, nu știu.

În escapada asta cu cine ai pleca?

Singură.

Ai plecat vreodată singură într-o vacanță?

Nu, dar nu am nicio problemă să fac asta. Sunt foarte bine cu mine, mă consider o companie foarte plăcută pentru mine.

Sunt persoane cărora le place să călătorească singure pentru că nu le face nimeni programul.  

În principiu așa sunt, cred că și eu în mare parte, adică îmi place ori să călătoresc cu cineva cu care am aceleași viziuni, adică cu vreo prietenă, poate o să plec cu prietenele mele. Încă nu ne-am făcut planuri pentru că e mai complicat când trebuie să organizezi mai mulți oameni, dar așa când îți faci planurile singură e foarte simplu. Am chef mâine să plec? Gata, m-am urcat în mașină sau mi-am luat un bilet de avion și am plecat.

Ai vreun obiect norocos pe care îl porți de obicei?

Nu cred neapărat în talismane, nu sunt genul. Cred că până la urmă norocul ți-l faci singur și eu singură îmi port noroc.

Foto: Instagram/ PR

Publicat: 03 iun. 2024, 14:55 Autor: Andreea Archip Vedete
Pe aceeași temă
×