EXCLUSIV | Grigore Gherman, la „Generații de distracții”: „Mi-a plăcut să merg cu colinda, să merg cu plugușorul, cu semănatul. Dacă aș fi mic, aș merge și anul acesta!”

Publicat: 30 nov. 2022, 14:23 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Grigore Gherman a participat la „Generații de distracții”, emisiunea ce se va difuza la 1 decembrie, începând cu ora 17.00, la Pro TV.

Grigore Gherman se numără printre artiștii care au luat parte la „Generații de distracții”, emisiunea ce se va difuza la 1 decembrie, începând cu ora 17.00, la Pro TV. Show-ul este prezentat de Horia Brenciu și Iulia Pârlea.

Artistul a dezvăluit, într-un interviu exclusiv, care sunt motivele pentru care iubește România, ce înseamnă pentru el 1 decembrie și Pro TV.

Grigore Gherman, la „Generații de distracții”: „La momentul de față avem lumea la picioare și…”

Ce tradiții din zona ta respecți? Care sunt tradițiile dintr-o altă zonă de care ai auzit, dar nu le poți respecta?

Zona din care vin este bogată în tradiții și în obiceiuri: Bucovina! Însă dintodeauna mi-au plăcut tradițiile și obiceiurile de iarnă când pământul îmbracă haina albă! Mi-a plăcut să merg cu colinda, să merg cu plugușorul, cu semănatul. Dacă aș fi mic, aș merge și anul acesta!

Care crezi sunt atuurile generației tale?

Oportunitatea și libertatea! Dreptul de a călători, de a face ceea ce ne dorim! Mulți știu că acum 30 de ani nu se putea călători atât de ușor, mulți nu aveau posibilitatea să studieze, să se dezvolte ca personalitate. La momentul de față avem lumea la picioare și noi, cei tineri, putem face lucruri minunate! Important e să ne dorim acest lucru și să ne dăm seama ce contează cu adevărat!

Care este cea mai frumoasă amintire a ta legată de PRO TV?

Prima emisiune (ca și prima dragoste, nu se uită) la care am participat! Acasă la români, o emisiune moderată atunci de Dana Rogoz!

De ce iubește Grigore Gherman România: „Pentru că m-a adoptat și…”

Care este cea mai specială amintire pe care o ai legată de ziua de 1 Decembrie?

Un spectacol desfășurat la Chișinău în cadrul căruia am cântat cu 2 colegi de scenă o melodie despre țara noastră (Doamne, păzește-mi țara), iar publicul s-a ridicat la a treia strofă și a aplaudat câteva minute după ce am terminat de cântat!

Ce înseamnă ziua de 1 Decembrie pentru tine?

Ziua românilor! Ziua în care ne iubim mai mult țara și ziua în care uneori mă întreb nu ce mi-a dat România, ci ce am făcut eu ca România să fie mai bună!

De fapt, este ziua în care ne dăm seama că avem o țară frumoasă, cu intelectuali, cu sportivi de neegalat, cu artiști extaordinari și cu oameni senini la chip!

La PRO TV se spune în fiecare duminicăRomânia, te iubesc!”. Spune-ne, te rog, două motive pentru care tu iubești România.

  1. Este o țară frumoasă de la munte până la mare.
  2. Pentru că m-a adoptat, oferindu-mi posibilitatea de a cânta pe scenele mari.

 Grigore Gherman despre „Generații de distracții”: „Ni s-au dat și unele provocări”

Dacă ar fi prezinți o emisiune/rubrică la PRO TV, care ar fi aceasta?

Mi-ar plăcea o emisiune nouă, despre oamenii care au făcut lucruri frumoase pentru România, au scris-o, au cântat-o, au înălțat-o!

De ce nu ar trebui ratăm momentul tău/vostru de 1 Decembrie?

Pentru că este o ediție specială! Ni s-au dat și unele provocări, am cântat și altceva decât ceea ce cântăm de obicei și pentru că suntem frumoși ! :))

Foto: PR Pro TV

Publicat: 30 nov. 2022, 14:23 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă