EXCLUSIV | Florentina Opriș, soacră mare! Cum se înțelege cu nora: “Ana este pentru mine fiica pe care mi-am dorit-o dintotdeauna”

Publicat: 05 oct. 2023, 18:30 Autor: G. M. Vedete

Florentina Opriș, vedeta emisiunii “Sport, dietă și o vedetă”, de la Kanal D, soacră mare! Fiul prezentatoarei tv s-a căsătorit recent cu aleasa inimii lui.

Florentina Opriș, vedeta emisiunii “Sport, dietă și o vedetă”, de la Kanal D, a fost soacră mare! Loren, fiul prezentatoarei tv, s-a căsătorit în urmă cu câteva săptămâni, cu Ana, jumătatea lui. Cei doi au avut o nuntă ca în povești, după spusele mamei Florentina care a strălucit, alături de ei.

Florentina Opriș, soacră mare. Cu cine s-a căsătorit fiul ei, Loren?

Soacră mare! Felicitări! Cum a fost nunta? Emoții?

Da, pot să-ți spun că sunt foarte fericită. Pentru mine a fost cel mai important eveniment din viața mea de mamă. Eu o consider nunta secolului pentru mine și a fost o nuntă încărcată cu foarte multe emoții. Emoții care m-au făcut să îmi aduc aminte de foarte multe momente din copilăria lui Loren. Apoi din adolescența lui, apoi din întâlnirea cu Ana Maria, care m-a făcut să vibrez cu atâta bucurie, încât nu pot s-o descriu prea mult în cuvinte.

Cât au durat pregătirile? Câți invitați? Ce meniu ați ales?

Ei s-au ocupat de toată pregătirea nunții și asta pentru că Ana cu Loren organizează și evenimente și era firesc să își controleze fiecare detaliu legat de nuntă. Și chiar a fost o nuntă de mare excepție. Cu toate pregătirile, de la flori care au fost luate de la o companie, cea mai bună, din punctul meu de vedere, mâncare – a fost un meniu foarte sofisticat și foarte bine gândit.

Tortul lor a fost de la o firmă care are cele mai bune torturi, din punctul meu de vedere, și prăjituri. Și făcute cu multă dragoste. Iar legat de invitați, fiecare invitat a fost cumva ales cu sufletul pentru că au fost, fie prieteni foarte apropiați ai lor, fie prieteni foarte apropiați ai mei, fie prieteni apropiați și ai mei și al lor. În așa fel încât toți oarecum se cunoșteau, toți aveau energia aceea de bucurie și de dorința de a fi, nu doar de a face prezența.

„Nunta a fost până dimineața la ora 06:00”

Așa s-a întâmplat pentru că nunta a fost până dimineața la ora 06:00. Oamenii au stat și s-au bucurat, chiar dacă a fost Duminică spre Luni nunta. Și am simțit vibrația aia în fiecare persoană. Asta o să se vadă și în fotografii. Iar locația, o locație în Herăstrău, în care se vedea și lacul.

O locație cu multă vegetație și cu apă. Eu sunt dependentă de asta, dar și ei, așa că a fost locația foarte frumoasă. Nuntă a avut loc, oficierea, la Biserica Mănăstirea Cașin, în prezența Preotului Gabriel, care este și Duhovnicul meu și care a făcut din acea slujbă de cununie religioasă un regal.

Cum e nora? Cum vă înțelegeți? Spuneai că lucrați și împreună… la un moment dat. Cum reușiți să vă înțelegeți atât profesional, cât și acasă?

Ana Maria, ca și Loren, este un copil special. Sunt speciali nu pentru că sunt ai mei, ci sunt chiar niște copii educați, niște copii autentici niște, acum niște maturi responsabili. Ana este pentru mine fiica pe care mi-am dorit-o dintotdeauna, pentru că eu mi-am dorit o fiică. N-am avut-o, dar acum, prin intermediul alegerii lui Loren, o am pe Ana care este o fată cu un caracter de excepție și o fată cu credință, foarte autentică.

Este nu doar nora mea, este prietena mea, este fata care îmi aduce bucurie de fiecare dată când o văd alături de Loren. Iar cel mai important lucru este, da, că suntem și parteneri în firmă. Aveam nevoie de un om bun, așa că ea este directorul nostru de marketing, iar în cadrul emisiunii aveam nevoie de o fată frumoasă și deșteaptă, o profesionistă și am ales o pe Ana pe aceste criterii. Nu pentru că ea este doar nora mea sau atunci prietena lui Loren, ci pentru că știe foarte bine ce are de făcut și o face de mare excepție.

Acasă, ei sunt deja o familie responsabilă și fac lucrurile împreună, așa că eu nu am prea multe de spus în ceea ce privește asta, pentru că le fac impecabil și nu prea mă amestec în lucrurile lor.

Cum s-a îmbrăcat Florentina Opriș, soacră mare?

Câte ținute ai avut? Cum le-ai ales? Ai cerut sfatul fiului sau a norei?

E adevărat că și-au dorit o nuntă regală. Ținutele lor au fost regale, au plecat de la un hotel unde ei au avut zilele de ședere, iar ținuta mea a fost în ton cu ținuta lor. Mi-am dorit o ținută roșie care să exprime iubire și bucurie. Și a fost făcută de Florin Burescu, care a scos o ținută care m-a avantajat incredibil de mult. Iar legat de sfatul lor, da, ei au fost de acord cu asta, pentru că le-am spus ce îmi doresc, eu nu știam ținutele lor, știam doar că vor fi niște ținute regale.

Pentru că ei au o ținută specială. Ei sunt speciali, nu doar că sunt ai mei.

Cum e Loren acum, însurat? E vreo diferență? Ți-a mărturisit ceva?

Loren este… ce putea să iasă mai special din relația mea cu tatăl lui, pentru că, da, a luat tot ceea ce este mai bun. Este un bărbat responsabil, un bărbat asumat, un bărbat corect. Și un bărbat care știe ce vrea. Așa a fost dintotdeauna Loren, un berbec cu personalitate și cu ținută. Și acum este la fel, are o atitudine care mă face să fiu foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce a sădit Dumnezeu în interiorul lui, în sufletul lui.

„Sunt o mamă foarte fericită. Sunt o femeie împlinită și fericită”

Mi-a mărturisit Loren că este foarte, foarte fericit și să știi că și cumva Ana a fost la fel. Pentru că ei au ales melodia pe care au dansat dansul mirilor, au ales-o cu semnificație. Este o melodie care spune mult și despre tatăl lui Loren și despre relația pe care el a avut o cu tatăl lui și cu mine.

Și despre ceea ce cumva va urma în viața lor, multă bucurie și mult noroc și sănătate, sunt sigură de asta.

Ești o mamă împlinită. O femeie fericită ești? Sau îți mai lipsește ceva?

Ooo, ți-am spus că sunt o mamă foarte fericită. Sunt o femeie împlinită și fericită. Îți spun că sunt cea mai bună versiune a mea acum, pentru că îi știu și pe ei alături de mine.

Peripeții la nuntă?

Peripeții la nuntă? Încerc să-mi dau seama dacă a fost ceva. Peripeție nu… Dar îți povestesc un lucru extraordinar. Ei, în momentul în care au ieșit din Biserică, au dat drumul la 4 porumbei și vreau să-ți spun că a fost un moment magic parcă. Au surprins în fotografie cumva cei 4 porumbei cum plecau împreună în zare, așa mi s-a părut magic, momentul ăla. Și o fotografie în care porumbelul era chiar deasupra intrării în biserică.

Ce cadouri au primit mirii la nuntă?

Cel mai ingenios cadou primit de miri la nuntă?

Cel mai ingenios cadou primit de miri la nuntă au fost două. Unul o icoană cu Maica Domnului și cu Pruncul în brațe, o icoană pictată pe sticlă, primită cadou de la Maică stareță de la mănăstirea Hurezi, de la Horezu. Iar al 2-lea foarte ingenios, un tablou făcut de Mirela Buzilă, un tablou care reprezintă pomul vieții. Este un tablou absolut special, încărcat cu niște monede, nu pot descrie în cuvinte.

Ambele reprezintă credința și smerenia lor, pentru că ei sunt niște copii, credincioși și smeriți și foarte puternici. A fost mama alături de mine și sora mea, din Germania. Ca și familie și ei sunt sufletele mele.

Pregătită să devii bunică? Sau mirii n-au, momentan, gânduri?

Imi doresc să fiu bunică, dar să fie când va vrea bunul Dumnezeu, lucrul acesta. Eu am în minte doar atât că pot să-i fiu recunoscătoare și să îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru tot ceea ce am în viața asta și pentru tot ce experimentez în fiecare clipă. Și cred că mâna lui Dumnezeu a fost deasupra copiilor încă de la momentul în care ei s-au cunoscut și să fie până la finalul vieții lor. Iar acum cred că la nunta asta, mâna lui Dumnezeu a fost cumva deasupra lor, pentru că a ieșit o nuntă regală.

Foto: Ștefan Ovidiu și Iulia Manda / Arhivă personală

Publicat: 05 oct. 2023, 18:30 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă