Diana Matei și Marian Cleante formează unul dintre cele mai iubite cupluri din showbiz-ul autohton. Cei doi au reușit să cucerească publicul, arătând de fiecare dată că îi leagă o relație extrem de solidă.
Cântăreața și jumătatea ei au fost la slujba din Noaptea de Înviere, de Paște, la o biserică din sectorul 3 al Capitalei, probabil cea care le era aproape de locuința lor. Cei doi, împreună cu băiețelul lor, și încă o doamnă, probabil mama vedetei, au fost să ia Lumină și au stat câteva zeci de minute să asculte slujba. La plecare, în capătul străzii, s-au oprit din nou, cu fața sptre biserică și lumânările în mână, să mai facă o cruce.
Diana și Marian sunt împreună de peste 18 ani. Relația lor nu a fost tocmai roz înca de la început, după cum s-a scris în presă, asta pentru că familia artistei nu ar fi fost de acord cu relația lor. Între cei doi este o diferență de vârstă destul de mare, în plus, Marian mai are doi copii din casnicia trecută, aceste lucruri deranjându-i pe părinții Dianei.
“Noi ne-am cunoscut la un eveniment, după o divergență. Gândindu-mă puțin în trecut, faptul că eu am plecat la 13 ani de acasă, iar el având un spirit foarte protector, a fost un lucru foarte important pentru relația noastră. Ulterior a fost un lucru patern, a fost atent și grijuliu cu mine și eu aveam nevoie de asta, chiar dacă nu știam lucrul acesta.
El fiind mai mare decât mine, având doi copii, fiind și rrom, eu româncă, părinții mei nu l-au vrut, dar finalul a fost fericit. A fost fericit pentru că au fost lucruri care au fundamentat relația”, a spus Diana Matei în cadrul emisiunii “Vorbește Lumea”, în trecut.
Sursa Foto: Ciao.ro/ Instagram Diana Matei / Arhiva ciao.ro.