Dan Negru a fost un norocos în televiziune și răsfățatul formatelor care aduc audiență. A fost ghidat bine de la început, de mentorul său, Valeriu Lazarov, pe care nu contenește să îl amintească de fiecare dată. Realist, Negru s-a adaptat mereu și știe exact ce trebuie să facă pentru a se menține în televiziune. Urmează sau nu cel mai mare Revelion prezentat de Dan Negru?
Vedeta Kanal D e de părere că online-ul e la putere acum iar războaiele vor exista întotdeauna, fie ele mai aproape sau mai departe de noi. Prezentatorul TV știe ce potențial are și nu se teme de absolut nimic chiar dacă uneori recunoaște că are gura mare.
Dan, de când a început războiul în Israel, ai spus că “o adunătură de țicniți conduce lumea!”. Îți menții părerea? Ce pericol crezi că ne pândește?
Sunt cei mai țicniți lideri din istorie, dacă ăștia erau la butoane în timpul războiului rece, în anii 60-80, azi Pământul nu mai era, demult izbucneau războaie nucleare. Sunt lideri șubrezi, debili ca rezistență fizică și mentală. „Men sana în corpore sano” ziceau românii. Ăștia sunt praf și fizic și psihic. De asta nenorocirile de azi. De la peștele care se împute de la cap.
Izbucnește sau nu al treilea război mondial? Cum ar trebui să ne pregătim noi, românii, pentru asta?
Izbucnește doar în capetele seci ale celor care pun la TV breaking news de genul “vine războiul mondial”. Mă miră pasivitatea CNA la știrile panicarde, răspândirea panicii în mod normal se pedepsește. Oricât de tembeli lideri ar avea planeta, războiul mondial e departe. Vremurile începuturilor de secol trecut au trecut. Războaie regionale au fost și vor fi. Și există TV-uri care trăiesc doar din știri așa că e normal să creeze panică și să aducă astfel public.
Ai vorbit despre statul român care a tratat cu umilință românii repatriați din Israel. Pe noi ne-a taxat, pe alții statul i-a ajutat financiar! Unde crezi că se va ajunge în ritmul acesta? Suntem cumva umiliți de cei care ar trebui să ne ajute?
M-a mirat că statul i-a repatriat contracost pe românii din războiul din orient. Dacă i-am ajutat pe ucrainienii care au fugit de război, să-i ajutăm și pe românii care fug de război. Și mă bucur că noi toți am sancționat asta. Sper astfel să fie o lecție faptul că derapajele sunt sancționate de noi, ăștia mărunți. De asta sunt extraordinare rețelele de socializare.
Mihaela Rădulescu nu mai apare deloc în presă de la noi. Crezi că e de bine sau de rău? Foarte rar mai există știri despre ea!
Nu cunosc detalii legate de viața Mihaelei. Am făcut împreună un format, demult, și e o prezentatoare extraordinară. Deși Mihaela e mai tânără ca stare și prezență decât multe tinere-bătrâne, rezultatul discriminării de vârstă care există în televiziunea din România. O tot spun, suntem țara care are discriminare de vârstă în muncă!
E o mare pierdere pentru noi că Teo Trandafir nu mai are emisiune pe TV. A rămas doar pe radio și se aude că își pregătește un super podcast. Tu ești încă unul dintre oamenii de TV care face istorie și mega audiențe! Mircea Radu a revenit și el pe sticlă cu un nou format de emisiune!
Care este secretul ca greii din TV să nu se piardă niciodată și să rămână mereu în atenția telespectatorilor fideli?
Am învățat de la soția mea că fiecare pacient are un plan propriu de tratament. Așa cred că e și în televiziune. Fiecare prezentator are propriul lui tratament. Televiziunile încearca mereu experimente noi, e treaba lor să o facă deși piața TV mondială e clasică, se schimbă greu, online e cel dinamic. La noi e disperarea de “fețe noi” dar disperarea asta nu e a unor strategii rezultate de pe urma unor studii cum că asta vrea publicul. Aiurea. La noi e românește. E strict decizia unor oameni, cu nume și prenume. De multe ori, televiziunile au pierdut bani mulți ascultându-i și încercând să facă mereu altceva.
Sunt dezvoltat în online pentru că am văzut că acolo au migrat mulți români dar am rămas conectat și pe TV. Am învățat să fiu versatil, să fac și emisiuni TV cu copii dar și emisiuni cu litere, și farse dar și Revelioane. Și, spre norocul meu, cu succes în audiențe. Pentru că online va fi tot mai mult caracterizat de schimbarea de la zi la zi, televiziunea trebuie să rămână clasică dacă vrea să fie alternativă. Așa că sunt liniștit. Sper doar să întâlnesc formatele care să mă reprezinte.
Vine inteligența artificială peste noi! Ne va aduce și ea audiențe?
E un fâs pe termen mediu. E o jucărie de marketing, nimic altceva. Pe tura noastră nu se va dezvolta cum e lăudată dar e un bun mijloc de marketing. Și de agațament pentru snobi. Unui snob care e și olecuță prostuț poți să-i vinzi orice.
Ce te dezamăgește cel mai tare în momentul de față în România, din toate punctele de vedere?
Eu! Eu nu pot să fiu schimbarea pe care mi-o doresc. Eu sunt netrebnicul care nu poate să schimbe nimic.
Atitudinea părinților. Educația lor. Sistemul de azi e hulit pentru că au ajuns părinți cei născuți după anii 90, 2000. Perioada aia în care părinții lor erau ocupați să câștige bani, perioada aia de economie de vest sălbatic. Acum, copiii lor sunt părinți și educația părinților lasă de dorit. De asta sistemul e hulit și blamat.
Ți-ai supărat vreodată șefii, colegii de breaslă sau, de ce nu, soția, pentru faptul că ești mereu atât de direct și spui lucrurilor pe nume, fără perdea? Ai fost taxat din această cauză?
Șefii de multe ori. Soția, uneori. Acum e târziu să mă schimb. Sigur că am fost taxat. Am gura mare și tot ce m-a ținut în viața profesională au fost audiențele bune nicidecum socializarea cu șefii sau colegii. Sincer, n-am încredere în socializarea la locul de muncă. Te vor lăsa oricum baltă când nu mai au nevoie de tine, cu sau fără socializare. Un jurat al unui show TV era prieten bun cu un director de televiziune. Directorul, prietenul lui, nu i-a spus că juratul urmează să fie schimbat și el a aflat-o din presă. Deși erau prieteni, socializau. Prietenii mei sunt ăia de demult. Toni, colegul meu din liceu, Tibi din școala generală. Ei mă iau așa cum m-au primit. Cu setările din fabrică. Cei de acum vor doar update-ul meu.
Regele audiențelor revine în forță! Se vorbește deja că anul acesta vei prezenta din nou Revelionul la TV! Cu cine ai bătut palma pentru asta dacă nu o să faci mare petrecere la Kanal D?
Vremea Revelioanelor TV a cam trecut. Încet-încet e ca în occident și la noi. Publicul are alte distracții în noaptea de Revelion, altele decât ecranele. 25 de ani de Revelioane am prezentat într-o țară care are de totul 100 de ani. Eu, din sfertul de secol cât are România, un sfert am făcut Revelioane. Mi-au propus să fac Revelionul lui Negru la Sala Palatului. Suma era frumușică. Nu m-am băgat. Uneori nu banii sunt răspunsul în viața.
Care e cel mai potrivit joc al cuvintelor pentru tine, având în vedere situația actuală și tot ceea ce se întâmplă acum pe TV, la noi, și în lume?
Versurile lui Eminescu: “Nu e prea repede că să se lepede clipă cea repede ce ni s-a dat?“.
Ce părere ai despre plecarea bruscă a celor 3 chefi de la Chefi la cuțite? Având în vedere experiența ta vastă în televiziune crezi că au procedat corect să își lase echipa fără jurați atât de repede? Au supărat-o și pe Mona Segall!
Se vorbește în sfârșit și despre omenii din spatele camerelor TV, ceea ce e un lucru bun. Profit astfel să-l reamintesc pe singurul român recunoscut în lumea TV mondială: Valeriu Lazarov. Sigur că avem și noi, aici, oameni ca Mona Segall care e un bun organizator de echipe, dar Lazarov a fost creatorul. Eu îl am pe Nea’ Nelu pe șantier, e omul meu de nădejde care coordonează echipa dar totul e posibil datorită lui Bogdan, arhitectul.
Lazarov a fost singurul arhitect care a proiectat formate TV. Noi, ceilalți, doar le-am cumpărat. Mă bucur că se vorbește despre oamenii din spatele camerelor de filmat și mă bucur că astfel pot să-l reamintesc pe mentorul meu, domnul Lazarov.