EXCLUSIV | Cu ce se ocupă acum Gianina Corondan și ce spune despre revenirea pe micul ecran: “Am făcut numai proiecte care mi-au plăcut”

Publicat: 11 iul. 2024, 13:54 Autor: Andreea Archip Vedete

Gianina Corondan a fost mulți ani o prezență constantă pe micul ecran. A rămas la fel de tonică și jovială și se dedică altor proiecte. Marți seara, vedeta a fost prezentă la Focus on Romanian Designers, unde a fost gazda show-ului de modă exclusiv, care a pus în evidență creativitatea tinerilor designeri autohtoni. Fosta prezentatoare TV promovează brandurile românești și a lansat în pandemie proiectul Designer în vitrină. În interviul exclusiv acordat pentru CIAO.RO, Gianina Corondan ne-a spus în ce condiții ar reveni în televiziune, momentan online-ul fiind domeniul în care își desfășoară activitatea, dar și ce planuri de vacanță are.

Gianina Corondan este practic neschimbată, având aceeași siluetă trasă prin inel. A etalat la eveniment o rochie semnată de un designer român, ea alegând în ultimii ani să descopere și să promoveze oameni talentați.

Ce rol ai în seara asta?

Rolul meu este de MC. Avem foarte mulți tineri talentați care, sper, să nu se lase de talentul lor. Rochia mea este creată de Sabina Georgescu. Deja nu mai am haine decât din alte epoci, de peste hotare, să zicem. Am cam tot ce îmi trebuie creat în România, inclusiv pantofi de munte care se fac la Brașov.

Gianian Corondan: “Podcastul e TV, toți îl avem la îndemână și putem să ne creăm, sigur, dacă ai profesioniști”

Cum îi descoperi?

Păi pe rând i-am căutat, i-am descoperit, am aflat de la unii. Alții mi-au scris. În pandemie a fost agitația, pentru că auzeam de foarte mulți colaboratori de-ai mei  – cu care lucrasem și pe care îi prezentasem într-un fel – că închid porțile. Și fiindcă am aflat asta, am zis nu, trebuie să facem ceva. Și am creat Designer în vitrină. Acum tot încerc să fac și podcast-uri pe tema asta, cu oameni din branșă, din industrii creative.

Pe partea de TV mai ai ceva?

Podcastul e TV, toți îl avem la îndemână și putem să ne creăm, sigur, dacă ai profesioniști. Eu știu școala veche cum funcționa și ceilalți ajung tot la vorba veche că îți trebuie un om bun la lumină, un om bun la sunet. Nu poți să le faci pe toate.

Ai echipă mare la podcast?

Ea este flexibilă. În principiu suntem cam 3 așa, dar când avem un proiect mai mare, suntem 5, suntem 6. De multe ori mi-e dor de echipa mare de televiziune. Știi că era o stare de echipă permanent aceeași. Dar acum este variabilă și asta este frumos, dar am câteodată nostalgii.

Gianina Corondan: “Dacă televiziunile nu se vor mișca fâșneț, s-ar putea să fie lăsate cu scrâșnete, cu fum în urmă”

Ai primit oferte să revii pe micul ecran? În ce condiții te-ai întoarce?

Mi se pare un pic încremenită, împietrită, are un soi de inerție pe care nu o regăsesc în online. În online totul este viu și maleabil și la moment se modifică. A pierdut echipa României? Am știut, nu am stat să cerem aprobare de filmare, să aflăm cum și ce. Dacă televiziunile nu se vor mișca fâșneț, s-ar putea să fie lăsate cu scrâșnete, cu fum în urmă.

Ce ți-ar plăcea?

Întotdeauna mă orientez după proiect. Eu am făcut numai proiecte care mi-au plăcut. Dacă proiectul este ofertant și e destul de creativ, mă distrează, zic da.

Vara asta unde îți încarci bateriile?

Păi vara asta s-ar putea să mă duc totuși și în zona bunicilor mei, lângă Zalău, la țară, să mai miros nucul, să mai admir fâneața și apoi cred că am să fac un tur balcanic.

Cu cine pleci în general?

Păi am prieteni care ori locuiesc în zonele în care mă opresc, ori pornesc cu noi mai multe mașini.

Gianina Corondan: “Îmi place să mă integrez în viața comunităților respective, nu neapărat să fiu turist oficial cu magneți”

Investești în vacanțe, în amintiri frumoase?

Oricum trebuie să te coste un pic. Dar îmi place să mă integrez în viața comunităților respective, nu neapărat să fiu turist, turist oficial cu magneți și cu amintiri de tip suvenir. Prefer rulotă, camping-uri de multe ori, prefer mici moteluri. Cam asta. Eu sunt mai pe vizitează și pleacă.

Cum arată viața ta în prezent?

Păi e destul de agitată, mă tot duc la evenimente. Am fost la Tiff, am fost la galele UNARTE și UAD, Cluj, București, Sibiu. Sunt destul de agitată în sensul ăsta. Adică fac drumuri lungi și întâlnesc oameni faini. Dar din toamnă o să mai am niște idei pe care o să le pun în undă, dar deocamdată nu zic pentru că sunt superstițioasă. Sunt în online. Online-ul este camping-ul meu.

Foto: Instagram

Publicat: 11 iul. 2024, 13:54 Autor: Andreea Archip Vedete
Am absolvit Facultatea de Geodezie în 2005 și apoi un masterat în Comunicare și Relații Publice la SNSPA. Mi-am dorit…...
Pe aceeași temă
×