Alexandra Anastasescu prezintă, de luni până duminicia, de la 19.30, Flash Monden la Prima TV. Prezentatoarea TV a vorbit despre meserie și despre cum își împarte timpul liber.
Alexandra, deja eșți o prezență familiară telespectatorilor PRIMA TV, pentru că ei te văd seara prezentând emisiunea ”Flash Monden”. Dintre toate știrile mondene pe care le-ai adus publicului în tot acest timp, care este top 3 pentru ține și de ce
Să știi că nu pot avea un top 3, pentru că fiecare subiect monden are deliciul său. De aceea ne străduim, atât eu, cât și întreagă echipă Flash Monden, să le aducem telespectatorilor noștri cele mai incendiare subiecte despre vedetele noastre, cât și despre cele internaționale. Cel mai mult aș putea spune că îmi plac subiectele de pe covorul roșu, sunt pline de eleganță și rafinament, ținute uluitoare , acolo chiar totul este la superlativ.
Cine îți alege ținutele pentru TV? Ai un cuvânt de spus, mai ales că știm cât iubeșți modă ?
Ținutele pentru Flash Monden sunt alese în ton cu preferințele mele, dar și în concordanță cu linia corpului. Împreună cu stylistul Prima TV, încercăm să găsim cele mai potrivite variante, ne consultăm de fiecare dată. Ce știu sigur este că mă simt foarte feminină în aceste ținute.
În decembrie anul trecut ai împlinit un an de știri mondene. Cum este acum față de momentul în care erai la început în această nișă de subiecte, tu venind din lumea știrilor sportive ?
Pot spune cu mâna pe inimă că este la fel de frumos și de incitant. Îmi place din ce în ce mai mult această nouă postură, iar feedback-ul primit din partea telespectatorilor, al prietenilor, este unul foarte pozitiv. Chiar m-am bucurat mult să văd că și cei din jur mă plac foarte mult în acest timp de format.
A fost greu să preiei ștafeta de la Diana Bart ?
Cine nu are o colegă ca Diana Bart, să își ia ! Și o spun cu drag pentru că este un om minunat, cu un vibe extrem de bun. Un om frumos și pe exterior, dar și pe interior, un om de la care am avut ce învăța și care a fost suport pentru mine.
Unde ai petrecut Revelionul și cum a fost ?
Am ales, de această dată, să fac revelionul în Dubai și pot spune că a fost o alegere înțeleaptă. A fost cel mai frumos foc de artificii văzut vreodată, iar vremea a fost de vis, perfectă pentru plajă .
Eșți superstițioasă ? Dacă da, ce superstițîi ai și de ce ?
Dacă tot am menționat anterior revelionul, aș putea spune că am o superstiție pentru noaptea la trecerea dintre ani. Am mereu bani la mine și mănânc 12 boabe de struguri, câte o boabă pentru fiecare lună a anului. Se spune că aduc belșug . Să sperăm că așa și este 🙂
Anul asta ai în plan să măriți familia cu un bebe ? Dacă nu, când te vezi în rolul de mamă ?
Consider că Dumnezeu așează lucrurile pentru fiecare în parte așa cum este cel mai bine. Un copil este o binecuvântare, în orice moment ar ven, așa că, nu îmi fac niciun plan. Am însă foarte mulți fini, și fetițe și băieței, pe care efectiv îi ador și îi consider copiii mei, copiii mei spirituali. Îmi doresc să le fiu alături cum pot pe tot parcursul vieții.
Ce nu ai spus niciodată public despre ține, dar simți că a venit momentul să o faci ?
Nu sunt obișnuită să vorbesc foarte mult despre mine, deci n aș știi să ți dau un răspuns la această întrebare. Însă, dacă vor exista vreodată curiozități despre viața mea, voi fi sinceră, așa cum sunt mereu.