EXCLUSIV | Antonia Scutaru, actrița din „Groapa”: „Am furat de la fiecare câte ceva” – Tânăra are 23 de ani

Publicat: 27 iul. 2024, 08:41 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Antonia Scutaru este una dintre tinerele actrițe din „Groapa”, serialul de la Pro TV.

Antonia Scutaru, actrița din „Groapa”, serialul de la Pro TV, are 23 de ani. Tânăra recunoaște că marea ei dragoste este teatrul, însă îi aduc satisfacție și serialele sau producțiile tv.

În serialul „Groapa”, Antonia Scutaru o interpretează pe Iolanda. Tânăra ne-a dezvăluit, în interviul de mai jos, ce trucuri a învățat de la colegi, ce a „furat” de la ei, ca să o ajute în meserie și nu numai.

Antonia Scutaru, actrița din „Groapa”: „E o industrie complicată. Am 23 de ani, încă învăț, încă încerc să-mi dau seama ce și cum”

Teatru sau TV? Ce te provoacă mai tare? Ce te scoate mai mult din zona de confort?

Dintre astea două, aleg teatru. Forever!!! Nu zic că e una care îmi place mai puțin, dar teatrul a fost și va rămâne mereu marea mea dragoste. Simt că sunt challenge-uită, atât la fiecare proiect nou în teatru, cât și în TV. Nu știu să spun care mă stârnește mai tare (râde – n.r.).

Cum simți tu, actriță încă la început de drum, această industrie? Ce te motivează să mergi mai departe?

E o industrie complicată. Am 23 de ani, încă învăț, încă încerc să-mi dau seama ce și cum..

Ce mă motivează? Îmi place viața. Asta e ce mă face să merg mai departe. Am ales să fac o meserie care studiază fix ce-mi place mie cel mai tare și mă bucur că am privilegiul ăsta.

Cu cine te-ai înțeles cel mai bine pe platourile de filmare de la GROAPA? De la cine ai furat cea mai multă meserie?

N-am cum să aleg un singur om. Am mai spus-o. Am avut norocul de a mă înțelege bine cu toată echipa. Am furat de la fiecare câte ceva. Actorii ca actorii, dar am furat trucuri și de la departamentul de make-up, hair, chiar și de la costume!!! Sunt curioasă și dornică să acumulez cât mai multe informații care-mi pot ajuta evoluția. Întreb mereu când nu știu ceva. Cred că dacă mă straduiesc puțin, învăț de la oricine de pe pământul ăsta ceva ce mi-ar putea fi de folos.

„Aș fi flatată dacă oamenii ar vedea o poză cu mine și ar putea instant să-mi pronunțe numele complet”

Ce ți-ai dori să știe oamenii despre tine, atunci când îți pronunță numele?

Aș fi flatată dacă oamenii ar vedea o poză cu mine și ar putea instant să-mi pronunțe numele complet, profesia și un proiect din care am făcut sau fac parte.

De altfel, cred că faptul că sunt moldoveancă, provin dintr-o familie numeroasă și sunt pasionată de artă, sunt alte 3 aspecte importante care mi-au conturat personalitatea.

Cum ar arăta rolul perfect pentru tine? Dar echipa în care să lucrezi?

Mi-aș dori să lucrez cu oameni pe care să-i simt atât de aproape, încât să-i pot confunda cu membrii familiei. Nu cu mama, tata sau frații mei, dar măcar cu niște verișori de gradul 2.

Mi-a plăcut mereu să râd și să creez alături de artiști profesioniști. Oamenii respectuoși față de ei înșiși și de profesia lor conferă întotdeauna un mediu de lucru plăcut. Dacă mediul ăsta e instalat, orice rol e perfect pentru a-mi majora experiența.

Katarina sau doica lui Shakespeare, Nina lui Cehov, Hedda lui Ibsen, Vassa lui Gorki sau Femeile scrise de Mimi Brănescu, sunt pe lista mea de dorințe. Sper să bifez rolurile astea în viitor.

Foto: PR Pro TV

Publicat: 27 iul. 2024, 08:41 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă
×