Ana Baniciu a dat vestea cea mare pe 10 ianuarie! Artista o să devină mamă peste aproape 5 luni. Însărcinată acum în 4 luni și puțin, Ana Baniciu a reușit să țină foarte bine păstrat acest secret și le este recunoscătoare prietenilor săi și apropiaților care au știut acest lucru însă au reușit să îl țină doar pentru ei până în momentul în care cântăreața a făcut public faptul că o să aibă un bebeluș cu soțul ei, Edy Kovacs.
„Noi 3… Am reușit cumva să ținem acest secret mai bine de 4 luni de zile și mi-am dorit din suflet să fiu eu cea care vă dau cea mai importantă veste de până acum! Familia noastră se împlinește. Suntem fericiți, recunoscători și nerăbdători să ne cunoaștem iubirea cea mare… Ne aflăm pe un tărâm nou, necunoscut, dar sunt sigură că ne vom descurca așa cum am făcut-o mereu! Mulțumesc, mama!”, a fost anunțul făcut de Ana Baniciu la începutul acestui an.
Cum se simte însă viitoare mămică și cât de fericită este acum, Ana Baniciu ne-a povestit chiar în ziua în care a făcut fericitul anunț pe Instagram pentru că în seara respectivă a ieșit la un eveniment, la o lansare importantă de film.
„Mă simt foarte bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Sunt o graviduță drăguță, încep să cresc, totul decurge bine! Nu avem o sarcină toxică, încerc să fiu cât mai liniștită, vreau să mă păstrez calmă și zâmbitoare! Sunt mulți oameni care știau și au fost alături de mine și nu au zis mai departe, au ținut secretul, motiv pentru care le mulțumesc”, ne-a mărturisit artista pentru Ciao.ro.
Totodată, Ana Baniciu ne-a dezvăluit că o să fie o mămică de băiat și că este tare mândră de acest lucru pentru că soțul ei nu își imagina altceva decât că o să aibă un băiat iar ea este o fire mai băiețoasă așa că aflarea sexului bebelușului a fost foarte bine primită de familia artistei. Cu toate astea însă, vedeta nu exclude posibilitatea de a avea o familie mai numeroasă și de a face la un moment dat și o fetiță.
„Avem un băiețel, la Edy nu există altă opțiune, iar eu sunt mai băiețoasă, mai puternică dar sperăm să vină și o fetiță mai târziu. La nume ne mai gândim, avem câteva preferate. Deocamdată nu am pofte, nu a fost nimic în mod special, poate urmează…”, ne povestea Ana Baniciu pentru Ciao.ro chiar pe data de 10 ianuarie.
Ana Baniciu este o graviduță activă și face mult sport. Își dorește să nască natural și se pregătește deja în acest sens.
„Astăzi mi-am început ziua cu gândul la gogoșile pe care noi le-am avut la nuntă. Nu am avut candy bar dar am avut gogoși și au fost foarte mulțumiți și fericiți invitații pentru că sunt extrem de bune…Azi e zi de bebelușeală. Facem sport pentru că ne pregătim de o naștere naturală, țineți-mi pumnii să se și poată pentru că am înțeles că bebelușii, băieții, în general, se dezvoltă mai mult și uneori e mai complicat dar noi așa ne-am propus, să nasc natural și cam asta e.
Am făcut și un training pentru respirație, m-a învățat cum să respir corect, facem niște exerciții speciale pentru pregătirea pre-naștere și ea este foarte profi și se pricepe extraordinar de bine și la recuperarea de după. Pe lângă faptul că mi-a fost colegă de liceu mă ajută și s-a documentat foarte bine și în acest domeniu”, a mărturisit Ana Baniciu azi, în timp ce făcea un Instastory și îți ținea urmăritorii la curent cu activitățile zilnice pe care le face mai ales de când este însărcinată.