Evaluarea Națională 2020. Cum se scrie o contestație la examen. În ce dată se depun cererile

Publicat: 19 iun. 2020, 09:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Evaluarea Națională 2020. Cum se scrie o contestație la examen. În ce dată se depun cererile

Evaluarea Națională 2020 s-a încheiat, iar elevii așteaptă acum afișarea primelor rezultate. De-abia după aceea, se pot depune contestațiile. Anul acesta, elevii pot face contestații și cu ajutorul mijloacelor electronice.

Când se depun contestațiile la Evaluarea Națională

Săptămâna aceasta, elevii care au terminat clasa a VIII-a au trecut prin emoțiile primelor examene importante. Evaluarea Națională a început luni, cu proba scrisă la Limba și Literatura Română. A doua probă a avut loc miercuri, când absolvenții au dat testul la matematică. Elevii care au studiat și Limba și Literatura maternă au fost nevoiți să susțină joi și o probă scrisă la această disciplină.

Emoțiile nu s-au terminat însă pentru tinerii absolvenți. Aceștia așteaptă acum afișarea primelor rezultate, pentru a vedea dacă vor fi nevoiți să depună contestații la una sau la mai multe materii. De-abia luni, în prima parte a zilei vor afla notele, mai exact până la ora 14:00. După aceea vor avea la dispoziție timp suficient pentru a face contestații. Iată mai jos calendarul exact cu datele pentru contestații și cu cele pentru afișarea rezultatelor finale.

  • 22 iunie: afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
  • 22 iunie: depunerea contestațiilor (între orele 16:00 și 19:00)
  • 23 iunie: depunerea contestațiilor (între orele 8:00 și 12:00)
  • 23-26 iunie: soluționarea contestațiilor
  • 27 iunie: afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Contestațiile electronice, introduse în premieră

Anul acesta este, fără îndoială, un an al schimbărilor majore în tate domeniile. Pandemia de coronavirus a obligat pe toată lumea să apeleze la variante noi pentru a continua activitatea. Este, bineînțeles, și cazul celor din învățământ. După ce au fost introduse cursurile online, elevii au fost nevoiți să susțină examenele într-un mod diferit față de anii trecuți. Li s-a luat temperatura înainte de a intra în sala de examen și purtarea măștilor a devenit obligatorie.

Schimbări au intervenit și în ceea ce privește depunerea contestațiilor după Evaluarea Națională. Dacă până acum acestea erau depuse personal, anul acesta elevii și părinții pot face acest lucru și cu ajutorul mijloacelor electronice. Astfel, după afișarea primelor note, în cazul în care elevul consideră că ar fi meritat mai mult, va completa și va semna o declarație-tip. Prin intermediul acesteia, elevul menționează că a luat la cunoștință faptul că, dacă face contestație, nota finală poate fi mai mare sau mai mică.

În cazul în care elevul care a susținut Evaluarea Națională este minor, cum se va întâmpla în majoritatea cazurilor, respectiva declarație-tip trebuie semnată și de către unul dintre părinții copilului. Acolo unde este cazul, va semna reprezentantul legal al minorului.

Publicat: 19 iun. 2020, 09:00 Autor: Ionita Nicoleta General
Pe aceeași temă
×