Elton John a spus tot despre ultimele zile de viata ale lui Freddie Mercury

Publicat: 05 dec. 2018, 15:05 Autor: Simona Vedete

Elton John a fost unul dintre cei mai apropiati prieteni ai lui Freddie Mercury, artistul care a hipnotizat lumea cu creatiile sale.

Vocalistul trupei Queen, Freddie Mercury, a avut parte de o moarte grea, chinuitoare, cauza decesului fiind complicatia data de SIDA. Cu toate acestea, Freddie si-a vazut de viata normal, incercand sa nu lase boala sa-l acapareze, pana in ultimele zile de viata, conform spuselor lui Elton John.

„Freddie nu a anunțat public că suferă de SIDA, decât cu o zi înainte de a muri în noiembrie 1991. Deși era peste măsură de energic pe scenă – mai mult decât Bowie sau Jagger la un loc – era un om foarte rezervat în ce privește viața privată.

Dar Freddie mi-a spus că are SIDA imediat după ce a fost diagnosticat în 1987. Am fost devastat. Am văzut ce face această boală la mulți prieteni. Știam exact ce se va întâmpla cu Freddie. Și el știa. El știa că moartea, moartea agonizantă, urma să vină.

Dar Freddie era incredibil ce curajos. A păstrat aparențele, a continuat să cânte alături de trupa Queen, și a continuat să fie cea mai amuzantă și generoasă persoană dintotdeauna”, a spus Elton John.

Elton John a spus tot despre ultimele zile de viata ale lui Freddie Mercury

Elton John, Freddie Mercury

Starul a mai spus cum prietenul lui incepea sa piarda treptat lupta cu viata, fiind extrem de slabit si chiar incepand sa-si piarda treptat vederea.

„După ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, a fost prea greu de îndurat. Mi se rupea inima să văd această stea a muzicii distrusă de SIDA.

Spre sfârșit, corpul său a fost acoperit de leziuni cutanate dureroase din cauza sarcomului Kaposi. Era aproape orb. Era prea slăbit și pentru a sta în picioare”, a mai adaugat acesta.

Publicat: 05 dec. 2018, 15:05 Autor: Simona Vedete
Pe aceeași temă