Elena Băsescu, Unicornul de la Masked Singer! „Singura persoană care a știut că eu particip la emisiune a fost tata” – EBA pleca de acasă pe furiș și se costuma cu cagulă, ochelari și mănuși!

Publicat: 09 oct. 2020, 21:32 Autor: G. M. Vedete

Elena Băsescu, Unicornul de la Masked Singer, show-ul de la PRO TV! În această seară, Eba a ieșit din emisiunea – concurs! CIAO.RO are declarații exclusive de la fiica lui Traian Băsescu!

Elena Băsescu a acceptat propunerea PRO TV de a participa la Masked Singer, show al cărui juriu este format din Horia Brenciu, Inna, Codin Maticiuc și Ana Morodan, după ce s-a consultat cu tatăl ei, Traian Băsescu, se pare. Elena a părăsit concursul, în această seară!

Elena Băsescu: „Singura persoană care a ştiut că eu particip la emisiune a fost tata”

Prezența ei în emisiunea a fost un secret pentru cei apropiați, astfel că era nevoită să se ascundă și să găsească scuze atunci când pleca de acasă la filmări.

„Într-adevăr, secretul și discreția absolută au fost cele mai importante reguli și condiții de participare în concurs. Singura persoană care a ştiut că eu particip la emisiune a fost tata. Fiind vorba de un show de anvergură televizat, i-am spus şi m-am bucurat că i-a plăcut costumul. Evident că asta a fost una dintre condiţiile pe care le-am pus înainte de a accepta invitaţia PRO TV. De altfel, eu şi tata am fost amândoi convinşi că Sofia, Junior şi Nastia vor fi fermecaţi de costumul Unicornului.

Elena Băsescu, Unicornul de la Masked Singer

Din fericire, atunci când ai trei copii și ești un om activ, nu se mai miră nimeni că ești mereu pe fugă sau pe drumuri. Deci, nu mi-a fost greu să păstrez acest secret, din acest punct de vedere”, ne-a spus Eba.

Experiența ”plecatului de acasă” și sosirea la platou… erau o adevărată aventură pentru fiica lui Traian Băsescu!

„Numai drumul până acolo era o aventură în sine. Am plecat mereu de acasă cu taxiul până la primul punct de întâlnire, ca să nu-mi recunoască cineva maşina sau să mă urmărească.

Eba: „Eram mascați chiar și pe drum și nu aveam voie să vorbim cu nimeni”

De la punctul de întâlnire, eram preluaţi de un van, unde găseam cagulă, ochelari, mănuşi şi un hanorac larg pentru a nu ni se putea distinge silueta. Nu avea voie să ni se vadă nici măcar un centimetru din piele.

Eram lăsaţi la un al doilea punct de întâlnire, pe care nu-l vedeam pentru că purtam ochelari întunecaţi. De acolo, eram preluaţi de o maşină care ne ducea la locul filmărilor.

Nu mergeam niciodată pe același traseu, eram preluați fiecare dintr-un anume loc, transportați cu mașini separate, ne asiguram că nu ne urmărește nimeni. Eram mascați chiar și pe drum și nu aveam voie să vorbim cu nimeni – șoferi, boyguarzi…nimeni! Riscam să ne recunoască vocea! Inclusiv de schimbat, ne schimbam în mașini. Să știti că pentru persoanele publice care vor să se ferească de ochii indiscreţi ai paparazzilor, Masked Singer ar trebui să se transforme în studiu de caz”, mai spune Eba, vedeta care a fost în spatele măștii Unicorn, la Masked Singer.

 

 

Publicat: 09 oct. 2020, 21:32 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă