Ela Crăciun, mesaj pentru toate femeile care au copii și greutăți: „Nu mai încerc de ceva vreme să fiu mama perfectă”

Publicat: 27 sept. 2023, 09:38 Autor: Camelia Vedete

Ela Crăciun a postat pe rețelele de socializare un mesaj pentru toate femeile din România, care au copii și greutăți. Prezentatoarea de la Antena 3 le-a dat un sfat pe care și ea îl urmează la rândul ei.

Ela Crăciun sfătuiește toate femeile care sunt mame și le este greu în acest nou început, să accepte ajutorul celor din jur. Chiar ea spune că acum ceva timp voia să facă totul singură. Inclusiv să gătească și i-a fost foarte greu. A fi mamă este cel mai greu job din lume, dar și cel mai frumos. Așa că, Ela Crăciun spune că e nevoie să accepți ajutorul celor dragi pentru a te bucura de timp pentru tine, dar și pentru familie.

Ela Crăciun, mesaj pentru toate femeile care au copii și greutăți

„Nu mai încerc de ceva vreme să fiu mama perfectă. 💞
Am avut o perioadă în care mă supăram foarte tare atunci când mama îmi trimitea câte ceva de mâncare. Mi se părea că trebuie să le dau neapărat copiilor doar lucruri foarte sănătoase și gătite de mine. Categorie în care șnițelele, cartofii și sarmalele nu se încadrau.
Acum însă, când sunt într-o perioadă mult mai agitată și aglomerată. Mi-am dat seama cât de mult înseamnă de fapt să primești ceva de mâncare cald. Fără să mai stai și să gătești tu. Am ajuns să mă bucur mult pentru fiecare lucru pe care îl primesc. Pentru că asta înseamnă timp în plus atât pentru mine, cât și pentru copii.

„Nu mai încerc de ceva vreme să fiu mama perfectă”

Până la urmă, nu se întâmplă nimic dacă mai mâncăm și câte un șnițel cu cartofi din când în când, strămoșii noștri se hrăneau cu asta zilnic. Ci dimpotrivă, cred că e un lucru pentru care ar trebui să fim recunoscători și să ne bucurăm cu brațele deschise. Mai ales pentru că avem de la cine să primim.
Azi am primit de la soacra mea varză călită și orez cu lapte. A fost cel mai frumos moment al zilei 😂 Duminica, am plecat de la Sinaia cu supă, tiramisu și șnitele.
Mi-a spus cineva în comentarii că nu știe cum reușesc să le fac pe toate și să am energie. Acesta e secretul meu: accept ajutor și nu mai încerc să fiu perfectă”, a fost mesajul postat de Ela Crăciun pe rețelele de socializare.

Ela Crăciun, despre iubirea de sine!

Ela Crăciun a vorbit despre iubirea de sine! A făcut publice fotografii needitate în costum de baie în care recunoaște că are celulită, vergeturi sau alte imperfecțiuni.

În ultima vreme, în urma discuției despre celulită și vergeturi, poate că ar trebui să ajungem cu toții la ideea de iubire de sine și acceptare. Ela Crăciun a dezvăluit că impactul schimbării corpului său a fost dur în prima sarcină, pe când avea 23 de ani. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, vedeta a învățat să accepte aceste mici semne și să fie împăcată cu modul în care arată. Mai mult, ea a punctat că nu ar trebui să ne mai raportăm așa de mult la exterior, ținând cont că pozele de pe social media nu arată realitatea.

Ela Crăciun, despre iubirea de sine!

Îndrăgita vedetă de la Antena 3 a explicat că a rămas cu numeroase vergeturi după prima sarcină, care s-au accentuat la următoarele două. Ea se bucură de trei micuți, Alex, Alesia și Nicholas.

„Cele 3 sarcini au lăsat multe urme și am dus lupte crâncene cu corpul meu…

Ani de zile slăbitul a reprezentat o prioritate pentru mine. Mergeam la sală și țineam diete pentru că TREBUIA. Simțeam o presiune socială enormă, mai ales prin prisma jobului meu.
Făceam toate lucrurile pt că mă simțeam obligată.

A făcut publice fotografii needitate în costum de baie

În momentul în care am început să mă iubesc și să fac pace cu mine, atunci au început să apară și rezultatele. Am renunțat la curele drastice de slăbire, am reînvățat să mănânc astfel încât să mă hrănesc, dar să mă și bucur de micile plăceri culinare.
După mulți ani în care m-am luptat
cu celulita, kilogramele în plus și alte imperfecțiuni care mă stresau, simt în sfârșit că sunt bine cu mine.
Merg la tratamente, fac sport, depun efort, însă atunci când începi să te iubești, ai în continuare grijă de tine, dar nu mai ești așa de disperată să vezi rezultatele mâine.
Să postez o poză în care am celulită, vergeturi sau alte imperfecțiuni și să nu simt nevoia să le ascund, este o victorie pentru mine. E un sentiment de dragoste pentru mine.
Am învățat asta lucrând cu mine și psihicul meu și să îmi creez momente frumoase, care îmi hrănesc sufletul”, a scris Ela Crăciun pe Facebook.
Foto: Facebook
Publicat: 27 sept. 2023, 09:38 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă