După despărțirea de Bi, Dianei Munteanu i-a revenit zâmbetul pe buze

Publicat: 15 feb. 2017, 13:03 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
După despărțirea de Bi, Dianei Munteanu i-a revenit zâmbetul pe buze

Îmbrăcată colorat în partea de sus, cu zâmbetul la purtător, Diana Munteanu (38 ani) merge la o grădiniță, acolo unde și predă. Vedeta televiziunii Antena 1, unde prezintă împreună cu Horia Brenciu emisiunea „Uniplay Show“, este bronzată, căci bronzul este una dintre pasiunile ei, însă nu la fel de bronzată precum era anul trecut. Probabil că o fi înțeles și ea că bronzatul la solar nu este cea mai bună afacere pentru pielea ei și că mult mai sănătos este să își păzească pielea, decât să și-o ofere, ca pe o ofrandă, solarului. Altfel, Diana, cum se poate vedea și pe chipul ei, este o ființă solară, luminoasă. Ea iubește soarele, iar vara și-o petrece mai mult la mare.

Zâmbetul afișat de Diana în aceste fotografii este cu atât mai prețios cu cât ea s-a despărțit între timp de Bogdan Nemțeanu, zis și Bi, un băiat de bani gata, cu doisprezece ani mai tânăr decât ea, pasionat de mașini scumpe și puternice. Relația Dianei cu Bogdan a durat aproximativ un an, fiind prima relație asumată public de Diana după divorțul de Claudiu Niculescu, survenit la sfârșitul anului 2014.

Publicat: 15 feb. 2017, 13:03 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×