Două rachete au fost trase joi în direcţia Israelului din enclava palestiniană Gaza, a raportat armata israeliană fără să anunţe victime omeneşti sau pagube materiale, scrie Agerpres.
Sirenele de alarmă au răsunat seara într-o regiune din sudul Israelului, învecinată cu Fâşia Gaza, după tir, care nu a fost revendicat deocamdată.
Una din rachete a fost „interceptată de sistemul de apărare aeriană Iron Dome”, a informat armata, fără să facă precizări în legătură cu al doilea proiectil.
Ultimul tir de rachetă asupra teritoriului israelian din enclava palestiniană a avut loc marţi. Fâşia Gaza este guvernată de mişcarea islamistă armată Hamas şi supusă unei blocade stricte din partea Israelului.
Hamas şi statul evreu au purtat trei războaie din 2007 până în prezent, iar schimburi de focuri au loc sporadic.
Armata israeliană a anunţat în această săptămână că a descoperit un tunel de atac săpat de Hamas din Fâşia Gaza până în teritoriul statului evreu.