Drama care a marcat-o pe Feli! ”Dumnezeu a ales să mi-l facă îngeraş la câteva luni”
Artista Feli Donose a vorbit deschis despre drama care a marcat-o pe viață pe aceasta. Chiar dacă este mereu cu zâmbetul pe buze, iar pe scenă și la emisiuni este întotdeauna voioasă și glumeață, puțini știu că Feli duce în sufletul ei o luptă grea.
Este o poveste pe care foarte puțini sunt cei care o cunosc. Cântăreața Feli Donose ascunde în suflet o dramă greu de descris: fratele ei s-a stins din viață la câteva luni, chiar atunci când artista și-a lansat primul său album.
„M-am dus la o filmare acum câteva luni cu Andrei, în Braşov şi stăteam eu în spate, el în dreapta şi în buzunarul acela sau cum să îi zic, avea o icoană cu Sf. Andrei şi nu multă lume ştie că eu am avut un frăţior mic pe care Dumnezeu a ales să mi-l facă îngeraş la câteva luni. Şi acum, am eu impresia câteodată şi Andrei, nu mă refer la Smiley, Andrei nu vreau să pun… nici nu ştiu unde e şi foarte bine că nu ştiu că mă apucă plânsul, că e întuneric, deci e bine că nu te văd…
Uneori simt că atunci când simt să îl simt pe Andrei al meu, aşa carne lângă carne, apari tu de nicăieri şi, îmi rezolvi tu multe şi îmi înţelegi dramele imaginare şi mă înţelegi când sunt sensibilă şi mă înţelegi când sunt nebună şi că mă accepţi fix aşa şi că mă iubeşti fix aşa cum sun. Eu ştiu că mă iubeşti foarte tare, chiar dacă nu îmi spui foarte des pentru că ştiu că ţi-e ruşine, că nu eşti genul care să se manifeste şi să spună, dar eu vreau să ştie toată planeta asta cât de mult pot să te iubesc pe tine şi cât de mult, şi cât o să îţi mulţumesc toată viaţa, pentru că voit sau nu m-ai învăţat că oamenii vin şi oamenii pleacă şi că asta se întâmplă când ţi se întâmplă viaţa, şi că e un lucru bun”, a spus Feli, plină de emoţie, arată Cancan.
Cerere în căsătorie ca în poveşti
Feli Donose a povestit cum a fost momentul în care a fost cerută în căsătorie de bărbatul pe care îl iubește enorm.
„Cătălin într-o zi a spus entuziasmat că merge să își ridice un ceas pe care l-a comandat de ceva vreme. Mie mi se părea un pic ciudată atâta bucurie pentru un ceas. A zburat practic pe ușă în două secunde. S-a întors acasă, a pus o melodie a trupei Coldplay (preferații lui), a luat-o pe Nora Luna în brațe și a venit la mine, s-a pus în genunchi și m-a cerut de soție.
Prima mea reacție a fost extreeeem de siropoasă! Cum vedeți cereri în căsătorie pe rețelele de socializare în care fetele plâng și tremură – așa am fost și eu! Doar că… am uitat să răspund, așa că a trebuit să mă mai ceară o dată. Practic am fost cerută de soție într un minut de două ori!”, a povestit Feli pentru unica.ro.
Sursă foto: capturi video youtube