Dragobete 2019. Ce evenimente au loc in tara pentru indragostiti, in acest weekend
Dragobete 2019. Ce evenimente au loc in Bucuresti pentru indragostiti, in acest weekend. Filmul care a făcut senzație în cinematografe la lansarea de Ziua Îndrăgostiților, comedia „Oh, Ramona!”, de Cristina Jacob, rămâne opțiunea de bază pentru programul de gen al cinematografelor și pentru sărbătoarea sentimentală autohtonă.
În ajun de Dragobete, în J’ai Bistrot din București, sunt invitați la pupitrul de DJ „bandiţii” Craioveanu & Nicolai. Bogdan Nicolai ne-a mai încântat şi iarna trecută cu muzicile din playlist-ul său, ritmuri de hip-hop, funk, r&b, neo soul, reggae. Craioveanu Vlad a semnat cu prezenţa în toamna anului trecut în grădina J’ai la Silent Party, pe canalul roşu, cu multe melodii eclectice. Hai să vedem ce muzici scot la înaintare.
Dragobete 2019. Ce evenimente au loc in Bucuresti
Duminică, trupa Hara își susține cântarea de Dragobete în Berăria H. Clujenii vin în Herăstrău de la ora 20.00, cu piese lente, ca „Mai frumoasă” sau „Mai stai”, dar şi cu ritmuri care animă dans, cum sunt „Nu-mi mai pasă”, „Totaya Ye” şi „Cine”.
Teatrelli a pregătit un program special de Dragobete: un concert care aduce pe scenă muzica trupei Urma, în aranjamente semnate de Simona Strungaru. Evenimentul are loc duminică, de la ora 19.00.
Spectacolul „Dragostea celor trei portocale”, produs în această stagiune de Primăria Municipiului București, prin Teatrul „Stela Popescu”, va fi prezentat într-un nou spaţiu, la Sala Gloria, duminică, de la ora 19.00.
Dragobete 2019. Concerte, piese de teatru si filme
Muzeul Municipiului București invită publicul, duminică, de la ora 19.00, la concertul „Dar Muzical de Dragobete”, cu soprana Arlinda Morava și Bucharest Ladies Cvintet.
Un Concert de Dragobete a programat duminică, de la ora 17.00, și Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR). Protagoniști sunt interpreta de muzică veche Doina Lavric Parghel și actorul Vlad Rădescu, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). De asemenea, de-a lungul întregii zile, cu ajutorul muzeografilor, MNLR vizitatorii pot descoperi poveștile de iubire ale scriitorilor români.
Doi iepuri dintr-un foc vor să prindă cei care organizează „Drago-mărțișor” în Vintage Pub din Centrul Vechi. La târgul care unește și sărbătoarea românească a iubirii – Dragobetele, cât și tradiționalul Mărțișor, vin creatorii de produse handmade unice. Aceștia vor pune pe tarabe accesorii, broșe, bijuterii, tablouri, decorațiuni și haine pentru cadourile de primăvară. Târgul este deschis duminică, între orele 12.30 și 19.30, iar intrarea este gratuită.
Dragobete 2019. Petreceri cu lautari
Taraful de la Clejani a rezervat sala Baroq a centrului Boema din Târgoviște pentru o „Petrecere de Dragobete”, sâmbătă, de la ora 23.00.
La Cluj-Napoca, cei de la Holograf își cântă duminică, de la 22.30, la Casa de Cultura a Studenţilor, hiturile „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Ochii tăi”, „Vine o zi”, „Şi băieţii plâng câteodată” și „Ţi-am dat un inel”, pentru un Dragobete care acoperă mai bine de 40 de ani petrecuți pe scenă.
Dragobetele, sărbătoarea dragostei la români, îşi are rădăcinile în tradiţiile dace şi în credinţa într-un fel de zeu al iubirii, a cărui cinstire, pe 24 februarie, marca simbolic şi începutul primăverii.