În cursul serii de vineri, actrița Draga Olteanu Matei a fost transferată de la Spitalul din Piatra Neamț la cel din Iași, după ce aceasta a suferit o hemoragie.
Actrița Draga Olteanu Matei a fost transferată la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași, după ce a suferit o hemoragie digestivă superioară. Aceasta a reușit să comunice cu echipa medicală, pentru a le oferi datele despre istoricul medical și tratamentul pe care îl ia. Actrița se află internată la ATI, sedată. Medicul a transmis faptul că starea sa este una gravă, însă stabilă. Acesta susține că hemoragia ar fi fost produsă de tratamentul anticoagulant pe care îl ia din cauza afecțiunilor cardiovasculare, arată g4media.ro.
Așa cum cere și procedura, actrița a fost nevoită să fie testată pentru noul coronavirus. Din fericire, rezultatul a ieșit negativ. Femeia în vârstă de 87 de ani rămâne în continuare sub atenția strictă a medicilor.
“Doamna a ajuns transferată de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ din cauza unei hemoragii digestive superioare. A fost evaluată în urgenţă, s-a făcut transfuzie de sânge. E vorba despre o hemoragie importantă. Este internată în acest moment în ATI. Este conştientă, comunică cu echipa medicală. S-au început manevrele diagnostice şi terapeutice. Starea doamnei este stabilă după primele manevre terapeutice, în primul rând după transfuzia de sânge, reumplerea volemică şi toate celelalte tratamente care s-au făcut în urgenţă şi se continuă în ATI”, a precizat Diana Cimpoeşu, transmite Agerpres.
Medicii au reușit să o stabilizeze pe actriță. Mai mult decât atât, Draga Olteanu Matei suferă și de alte patologii, precum afecțiunile cardiovasculare și cele endocrine: “Sperăm ca evoluţia să fie una favorabilă. Doamna are şi altă patologie. Are afecţiuni cardiovasculare, afecţiuni endocrine, care trebuie evaluate şi tratate în continuare”, a spus dr. Cimpoeşu.
Sursă foto: Captură video Youtube