Dorian Popa nu mai scapă de probleme! Artistul a răbufnit pe reţelele de socializare: „Am vorbit cu avocatul, el a luat deja măsurile necesare juridice”

Publicat: 27 dec. 2023, 10:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Dorian Popa nu mai scapă de probleme! Artistul a împărtăşit din nou cu fanii lui o situaţie neplăcută pe care a trăit-o recent. De această dată, cântăreţul nu vrea să lase lucrurile aşa, din contră, a apelat la ajutorul unui avocat pentru a rezolva pe cale legală cazul.

Pentru Dorian Popa, anul 2023 a fost unul dificil. Artistul s-a despărţit de femeia cu care avea o relaţie de 11 ani, apoi, cariera lui a fost pusă în pericol după ce cântăreţul s-a urcat sub influenţa substanţelor interzise la volan. (VEZI MAI MULTE DETALII AICI)

Buletinul artistului a ajuns pe internet!

La fel de sincer şi transparent cu tot ce i se întâmplă, Dorian Popa le-a povestit celor care îl urmăresc faptul că circulă pe internet imagini cu buletinul său. Artistul i-a avertizat pe cei care au făcut acest gest că şi-a sunat deja avocatul pentru a rezolva situaţia conform legii.

„Unii dintre noi am luat-o razna rău de tot, deci este foarte periculos să te joci cu postarea actelor de identitate. Eu nu vreau să fac rău, nu mi-a plăcut niciodată să fac rău, nu vreau decât să mă apăr, atât timp cât buletinul meu este pe tot internetul.

A trebuit să fac niște capturi de ecran, i le-am trimis lui Dragoș, avocatul meu, iar el probabil se va ocupa din punct de vedere juridic, dar este foarte periculos să faceți chestia asta. Sper ca acest mesaj să vă facă să vă mai gândiți și poate ștergeți postările.

Nu vă mai jucați cu lucrurile astea pentru că nu este normal. Eu îmi schimb buletinul săptămâna viitoare, el a mai fost postat acum câteva luni, am crezut că este ok, dar fac acest story că poate vă liniștiți și vă băgați mințișoarele în cap. Nu vă jucați cu buletinul meu pentru că nu este normal”, a spus Dorian Popa în mediul online.

Dorian Popa: Unii se joacă cu focul fără să-și dea seama că se ard”

Artistul își va schimba buletinul, însă nu înțelege de ce s-a ajuns în această situaţie. Mai mult, cântăreţul le-a transmis celor care au de gând să mai facă astfel de gesturi că amenzile sunt uriaşe.

„Am înțeles treaba cu hate-ul, ne americanizăm, oamenii sunt puternici în spatele tastaturii, dar mare atenție la folositul datelor personale. Eu acum mă duc direct la primărie să-mi schimb buletinul pentru că acum un an de zile cineva care a avut nevoie de buletinul meu și mi-l ceruse pe WhatsApp, cred că îl dăduse ori copilului, ori a dat telefonul la altcineva, iar acum buletinul meu este pe internet.

Eu nu am problemă cu asta pentru că mă duc și-l schimb, dar mare atenție voi care vă jucați cu astfel de lucrușoare pentru că eu am vorbit cu avocatul, el a luat deja măsurile necesare juridice în ceea ce privește conturile care au postat. Eu nu fac rău nimănui, ferească Dumnezeu. Este departe de mine această intenție, dar trebuie să mă apăr cumva.

Este foarte periculos să folosești datele cuiva în spațiul public. Unii se joacă cu focul fără să-și dea seama că se ard. Amenzile sunt senzațional de mari”, a continuat acesta.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 27 dec. 2023, 10:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă