Doliu în lumea muzicii. Celebrul compozitor Ennio Morricone a murit

Publicat: 06 iul. 2020, 12:52 Autor: Elena Vedete
Doliu în lumea muzicii. Celebrul compozitor Ennio Morricone a murit

Celebrul compozitorul italian Ennio Morricone, cunoscut pentru coloanele sonore a numeroase filme, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani, la o clinică din Roma, scrie presa din peninsulă.

Compozitorul a căzut zilele trecute și a suferit o fractură de femur, în urma căreia a fost internat în spital, relatează La RepubblicaÎnmormântarea lui Ennio Morricone va avea loc într-un cadru privat, „în respectul sentimentului de smerenie care i-a inspirat întotdeauna faptele”, a anunțat familia prin intermediul avocatului lor, Giorgio Assumma.

Morricone a murit „în zorii zilei de 6 iulie, la Roma, cu mângâierea credinței”, se mai arată în declarația familiei. Assumma mai arată că maestrul „și-a păstrat până în ultima clipă deplina luciditate și o mare demnitate.

Cine a fost Ennio Morricone

Ennio Morricone s-a născut pe 10 noiembrie 1928, la Roma. A compus prima sa partitură, pentru un concert de muzică clasică, la sfârşitul anilor 1950 şi a început apoi să lucreze în departamentul de aranjament muzical din cadrul televiziunii italiene de stat, RAI.

Şi-a început cariera de compozitor de muzică de film în 1961, colaborând la filmul „Il Federale“.   De asemenea, a compus coloanele sonore pentru mai multe filme western regizate de Sergio Leone –  „Pentru un pumn de dolari”, „Pentru câţiva dolari în plus”, „Cel bun, cel rău, cel urât“, „Un pumn de dinamită“ şi „Undeva, cândva în Vest“.

În afară de „The Hateful Eight“, Morricone a fost nominalizat la Oscar de alte cinci ori, pentru coloanele sonore ale filmelor „Zile în paradis/ Days of Heaven” (1978), „Misiunea/ The Mission” (1986), „Incoruptibilii/ The Untouchables“ (1987), „Bugsy“ (1991) şi „Malena“ (2000).   Între filmele a căror muzică îi poartă semnătura se află „Bătălia pentru Alger“, „Cinema Paradiso“ şi „A fost odată în America“, şi a colaborat cu regizori celebri, precum Sergio Leone, Bernardo Bertolucci, Lina Wertmuller, Brian De Palma, Roman Polanski şi Oliver Stone.   În octombrie 2018, compozitorul Ennio Morricone a fost premiat pentru întreaga carieră, pentru creaţiile sale şi influenţa pe care o are asupra generaţiilor tinere, la festivalul Videocitta de la Roma.

Morricone a refuzat mereu să se mute la Hollywood, în ciuda succesului înregistrat acolo. A refuzat să înveţe limba engleză şi spune că nu este un fan al aplauzelor şi nici al presei. Nu îi place să fie descris ca realizator de muzică de film, ci doar „compozitor“, totuşi recunoaşte că îl bucură să fie numit „maestru“.

Citeşte şi: Actorul Nick Cordero a murit. Bărbatul era la Terapie Intensivă de 90 de zile

Publicat: 06 iul. 2020, 12:52 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă