Doliu. A murit actrița Diana Rigg, cea care o interpreta pe Olenna Tyrell în ”Game of Thrones”

Publicat: 11 sept. 2020, 09:03 Autor: Andreea Voicu Arhiva

Este doliu în lumea cinematografică. Actrița Diana Rigg s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani.

În luna martie a acestui an, actrița Diana Rigg a fost depistată cu o boală cruntă, și anume cancer. În dimineața zilei de 10 septembrie, actrița s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani. Acesta a devenit cunoscută pentru rolul agentului secret pe nume Emma Peel din filmul ”The Avengers”, peliculă produsă în anul 1960. Însă cariera a culminat în momentul în care a jucat în serialul ”Game of Thrones”, atunci când a interpretat rolul Olennei Tyrell, fiind caracterizată în serial drept o persoană vicleană, ambițioasă, dar și foarte inteligentă.

Actrița Diana Rigg a murit. A jucat în pelicule celebre

Potrivit Insider, fiica acesteia, Rachel Stirling, a declarat despre mama ei, actrița Diana Rigg, că „și-a petrecut ultimele luni din viață reflectând la viața ei extraordinară, plină de iubire, bucurie și era mândră de realizările ei profesionale”. De asemenea, și agentul actriței din ”Game of Thrones” a confirmat decesul, printr-un comunicat, spunând despre ea că ”a fost un etalon în teatru, film și televiziune”. Ea a fost premiată de mai multe ori, de-a lungul carierei sale, cu premiile BAFTA, Emmy, Tony și Evening Standard.

Actrița Diana Rigg s-a mai remarcat și în pelicula ”On Her Majesty’s Secret Service” din seria ”James Bond”. Aflată pe patul de moarte, actrița s-a stins din viață în prezența familiei sale.

https://www.youtube.com/watch?v=m7eir64B6sM&t=2s

Kevin Dobson din ”Kojak” a murit la 77 de ani

Actorul Kevin Dobson, cel care a devenit celebru odată cu pelicula ”Kojak”, s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani.

Bărbatul a devenit celebru datorită rolurilor sale în seriale precum ”Kojak”, dar și în ”Days of Our Lives”. Conform Adevărul, Kevin Dobson s-a stins din viață la vârsta de 77 de ani, iar anunțul a fost făcut chiar de către United Veterans Council of San Joaquin County, pe rețelele de socializare. Actorul a fost președintele grupului.

Publicat: 11 sept. 2020, 09:03 Autor: Andreea Voicu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă