Din ce s-o fi născut, oare, îngrijorarea? Selly s-a izolat de prieteni la o petrecere! N-a vrut să audă nimic și a preferat să stea doar pe telefon

Publicat: 13 oct. 2020, 20:33 Autor: ileana.ghinea Vedete

Doamne ferește! Atât de tare să-l fi supărat doamna Ministru pe Selly, încât să dea senzația că a fost pedepsit și pus la colț pe coji de nuci?
Sau…
Atât de tare să-și fi dorit să-i demonstreze stimatului oficial că este un tânăr de seamă și… de băgat în seamă al României, iar faptul că nu a fost să fie, să-l fi traumatizat atât de tare?
Offff… Tragem aer în piept și îndreptăm toată energia pozitivă în direcția celebrului vlogger. Îi dorim de bine și îi transmitem românescul „capul sus!”, viața îți oferă multe surprize, ești abia la început.

Din ce s-a născut îngrijorarea?

Zilele trecute, paparazzi ciao.ro l-au surprins pe talentatul puști la o masă, într-o cârciumă din Capitală. Fix la o masă era el, nu prezenta neam interacțiune cu cei din jur. Alături de Selly, gașca de prieteni, iubita care trăgea cu sete dintr-o țigară, lumea care părea să se distreze, spre deosebire de ăsta mic și celebru. În prima parte a serii, Selly și-a ocupat timpul cu scroll-ul pe mobil, iar în a doua a privit pierdut într-o farfurie de mâncare din care gusta, din când în când, fără interes .

Imaginea tânărului nu este una care să ne încânte, ceva o fi avut el pe suflet de stătea așa retras în colțul mesei.

Așa cum povesteam la început, poate Selly suferă încă din cauza faptului că a fost lăsat cu buza umflată de însăși doamna Ministru al Învățământului, Monica Anisie. Ne amintim că vloggerul a invitat-o pe Anisie să participe alături de el la o dezbatere pe tema educației. Dezbaterea era programată să aibă loc săptămâna trecută și urma să fie transmisă pe contul de Youtube al vloggerului. Deși inițial acceptase invitația, cu doar câteva ore înainte de emisie oficialul a anulat intâlnirea.

Situația l-a enervat maxim pe vlogger, acesta alegând să-i transmisă ministrului un mesaj extrem de dur.

„O să fiu scurt şi la obiect. După ce ieri (miercuri, 7 octombrie) Ministrul Educaţiei, doamna ministru Monica Anisie, le-a confirmat celor de la Pro Tv că vrea să participe la o dezbatere cu mine, ba chiar a zis că este încântată să ia parte la o astfel de dezbatere, astăzi (joi, 8 octombrie) s-a răzgândit. A spus că, deoarece cresc cazurile de COVID, nu va mai veni şi va trimite în schimb un ministru secretar de stat. Nu vă e doamnă, aşa, un pic ruşine să ne anunţaţi că veniţi şi după aia să ne lăsaţi baltă? Nu e penibil să vă fie frică să vă întâlniţi cu un puşti de 19 ani? Am eu faţă de prost ca să vă cred că motivul real pentru care nu mai veniţi e Covid-ul? Dacă ăsta e cu adevărat motivul, de ce nu facem dezbaterea online? Eu de aici, de la mine de acasă, dumneavoastră de la minister, nu trebuie să ne întâlnim. Şi dacă, într-adevăr e un risc ridicat de Covid, de ce vă trimiteţi secretarul de stat? Adică secretarul de stat să ia Covid-ul, iar dumneavoastră să fiţi în siguranţă. Asta face un lider? Asta înseamnă grija faţă de angajaţii dumneavoastră, persoana care ar fi venit acolo nu s-ar fi expus la aceleaşi riscuri ca şi dumneavoastră?”.

Publicat: 13 oct. 2020, 20:33 Autor: ileana.ghinea Vedete
Tags:
Pe aceeași temă