Dima Trofim a ajuns la fundul sacului? Musculosul nu și-a permis să facă ”plinul” mașinii

Publicat: 21 iun. 2020, 11:59 Autor: G. M. Vedete

Dima Trofim a ajuns la fundul sacului? Artistul a fost la benzinărie să alimenteze mașina, zilele trecute, însă nu și-a permis să facă un ”plin” de benzină!

Dima Trofim a alimentat de 52 de lei la benzinărie

Dima conduce, se pare, o mașină al cărei preț este de aproximativ 10.000 de euro – second hand – un vehicul nu foarte ieftin la întreținere, de asemenea, care nici nu consumă combustibil puțin.

Artistul a ajuns la fundul sacului, se pare, după perioada de izolare în care nu a mai susținut concerte, iar veniturile i-au scăzut dramatic, asemeni tuturor cântăreților. Recent, Dima Trofim a fost surprins într-o benzinărie din Capitală unde se oprise ca să alimenteze mașina pe care o conducea și despre care nu știm dacă era a lui sau dacă o împrumutase.

Cert este că acesta a fost foarte atent să nu bage combustibil mai mult decât își propusese, așa că, când au intrat 11 litri în rezervor… s-a oprit. Suma totală: 52 de lei!

Ulterior, Dima a intrat în benzinărie să achite combustibilul, după care și-a luat mașina și și-a continuat drumul.

Publicat: 21 iun. 2020, 11:59 Autor: G. M. Vedete
Autor: G. M.
Este redactor online pe zona Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN....
Pe aceeași temă