Dicționar de vise, interpretări. Ce înseamnă dacă visezi capre. Când este semn rău

Publicat: 02 iul. 2020, 10:17 Autor: Ionita Nicoleta General
Dicționar de vise, interpretări. Ce înseamnă dacă visezi capre. Când este semn rău

Dicționarul viselor vă poate ajuta să deslușiți ce reprezintă, de fapt, imaginile care vă apar atunci când dormiți. De exemplu, dacă visați capre, trebuie să vă așteptați la o perioadă grea. Nu întotdeauna însă visul în care apar aceste animale este semn rău.

Ce înseamnă dacă visați capre

Se întâmplă de multe ori să visăm anumite lucruri și după aceea să ne trezim cu o stare de agitație, fără să ne dăm seama de ce. În cele mai multe cazuri, în timp ce dormim, subconștientul încearcă să ne trimită anumite semnale că ceva nu este în regulă într-un anumit aspect al vieții noastre sau chiar în mai multe.

De aceea, este bine să încercați să vă amintiți exact ceea ce ați visat. De exemplu, în cazul în care visați capre, este posibil să aveți parte de satisfacții pe mai multe planuri. Bineînțeles că depinde de modul în care vă apare o capră în vis și de ceea ce face respectivul animal.

Dacă visați o capră, care nu face nimic și doar se uită la dumneavoastră, înseamnă că este momentul să începeți să faceți economii. Caprele care behăie în vis reprezintă, de fapt, dorința dumneavoastră de a vă certa cu o anumită persoană care vă critică, dar nu aveți argumente suficiente pentru a o contrazice.

Caprele care sar în vis trebuie să vă dea de gândit. Există posibilitatea ca dumneavoastră să fi fost prea arogant într-o anumită situație și acest lucru vă macină. De asemenea, se poate să urmeze o perioadă dificilă în viața dumneavoastră. Pe plan sentimental, este posibil să fiți mult prea libertin/ă. Este semn bun dacă visați coarnele unei capre. Veți avansa foarte repede în carieră.

Când e semn rău dacă visați capre

Caprele care vă apar în vis vă pot aduce vești rele. Dacă visați capre negre, va urma o perioadă cu foarte multă tristețe și durere în viața dumneavoastră. Este posibil chiar să aveți parte de o tragedie sau să vă moară cineva drag. Tot semn rău este și dacă visați foarte multe capre negre la un loc. De asemenea, vă pândește un pericol.

Dacă în visul dumneavoastră caprele negre sunt amestecate cu cele albe, nu vă speriați. Veți avea un succes incredibil pe toate planurile, dar trebuie să munciți pentru asta. Nu este bine însă dacă în vis caprele sunt slabe. Este semn de sărăcie și griji multe. Dacă însă acestea sunt grase, vă puteți îmbogăți sau veți avea un câștig financiar foarte mare.

În cazul în care visați că mulgeți o capră, nu e de bine. Se poate să vă îmbolnăviți grav sau cineva apropiat va suferi un accident. Dacă acest animal vă apare în vis pe o stâncă foarte înaltă, veți avea parte de bogăție. Dacă tăiați o capră în vis înseamnă că sunteți un om nepăsător și veți avea parte de neplăceri din această cauză.

Publicat: 02 iul. 2020, 10:17 Autor: Ionita Nicoleta General
Pe aceeași temă