Ce înseamnă dacă visezi sânge. Semnele din visele tale

Publicat: 31 Mar. 2020, 10:00 General
Ce înseamnă dacă visezi sânge. Semnele din visele tale

Tuturor ni s-a întâmplat cel puțin o dată să ne trezim speriați, pentru că am visat sânge. Specialiștii în interpretarea viselor au ajuns la concluzia că acesta nu este neapărat un semn rău. Depinde însă foarte mult de ce anume conține visul.

Sângele în vis, semn de prosperitate

În general, sângele crează o stare de disconfort pentru majoritatea oamenilor și cu atât mai mult dacă acesta apare în timpul unui vis. Se poate întâmpla să ne trezim speriați și să ne gândim toată ziua la visul respectiv și la ce înseamnă. Cu toate acestea, cei care se ocupă de interpretarea viselor sunt de părere că sângele aduce vești bune și noroc în realitate.

Explicația este simplă: sângele este vital pentru oameni, așa că visele în care apare acesta nu pot fi un semn rău. De exemplu, dacă visați că aveți pete de sânge pe corp înseamnă că o să vă îmbogățiți. În cazul în care sunteți însărcinată și visați sânge, acest lucru reprezintă de fapt viața nouă pe care o aveți în dumneavoastră.

Astfel de vise pot fi de asemenea și semnale de alarmă pe care vi le oferă organismul, fără să vă dați seama. Astfel, un vis în care sângerați poate însemna că sunteți epuizat sau stresat și aveți nevoie de foarte multă odihnă. Mai jos aveți și alte interpretări pozitive ale viselor în care apare sângele.

  • dacă visați că beți sânge – aveți șanse să vă îmbogățiți
  • dacă sângerați la un picior – un salt uriaș în carieră, ceea ce poate aduce și foarte mulți bani
  • dacă scuipați sânge – îndeplinirea unei dorințe pe care o aveți de foarte mult timp
  • dacă aveți sânge în burtă – șanse mari să vă îmbogățiți
  • dacă săriți o baltă de sânge – cineva o să vă ajute ca să reușiți în ceea ce v-ați propus

Când e semn rău dacă visăm sânge

Bineînțeles că există și părți negative în cazul în care aveți astfel de vise. Este foarte important să vă aduceți aminte exact ce ați visat și dacă ați sângerat în vis, să nu uitați care parte a corpului era implicată. Cea mai mare teamă este legată de visul în care dumneavoastră sângerați abundent. Acest lucru nu aduce deloc vești bune. Puteți fi în pericol să vă pierdeți viața sau să urmeze o perioadă în care veți suferi foarte mult.

  • dacă vă sângerează nasul – veți traversa o perioadă încărcată de probleme
  • dacă vă sângerează un deget sau o mână – veți pierde bani
  • dacă aveți sânge pe pat sau pe haine – există riscul să vă îmbolnăviți sau să aveți probleme mari cu legea
  • dacă vărsați sânge – neplăceri în viața amoroasă
  • dacă vă bucurați când vedeți un alt om că sângerează – tensiuni mari în viața reală cu persoana respectivă
Publicat: 31 Mar. 2020, 10:00 General
Pe aceeași temă