Detalii halucinante după 5 ani de la tragedia din Constanța, unde au ars trei artiste! Azi se dă sentința DEFINITIVĂ în dosarul Beirut!

Publicat: 19 nov. 2019, 12:12 Autor: Elena News 3
Detalii halucinante după 5 ani de la tragedia din Constanța, unde au ars trei artiste! Azi se dă sentința DEFINITIVĂ în dosarul Beirut!

Dosarul Beirut a ajuns la fina: instanţa dă, astăzi, o sentinţă definitivă!

Astăzi, după mai bine de cinci ani cât a durat procesul-mataron, în care numeroase persoane au fost audiate şi s-au făcut expertize peste expertize, instanţa va da o sentinţă definitivă. Chiar înainte de pronunțare însă, judecătorii au luat o decizie surprinzătoare: au schimbat încadrarea juridică în cazul unora dintre inculpaţi: în unele cazuri a fost diminua numărul capetelor de acuzare, în altele a fost majorat, relatează spynews.ro.

Mai mult, unul dintre judecători a decis să se retragă chiar înainte de a se pronunţa, însă cererea acestuia a fost respinsă. “Faţă de ansamblul considerentelor expuse, în baza art.64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală va fi respinsă ca nefondată declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Boboc Valentina”, a decis, de curând, instanţa care astăzi va da o sentinţă definitivă în cazul tragediei de la cunoscutul restaurant din Constanța.

În prima instanță, patronul localului, George Karam, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, iar instanţa a dispus despăgubirea părților civile cu aproape opt milioane de euro.

Pe 5 aprilie 2014, în urma unui incendiu izbucnit la restaurantul Beirut din Constanţa, şi-au pierdut viaţa cântăreaţa Ioana Nicoleta Cengher şi dansatoarele Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. Alături de ele se afla şi Nicole Buirencu, colega şi prietena lor, care a fost salvată din flăcările incendiului şi a supravieţuit, în mod miraculos, deşi suferise arsuri pe o suprafaţă de peste 50% a corpului.

Publicat: 19 nov. 2019, 12:12 Autor: Elena News 3
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă