Despărțire cu scântei. Raluca Pastramă, bătută de Pepe. Aceasta a cerut ordin de resctricție

Publicat: 23 Nov. 2020, 09:54 Vedete
Despărțire cu scântei. Raluca Pastramă, bătută de Pepe. Aceasta a cerut ordin de resctricție

Raluca Pascu, fostă Pastramă, soţia lui Pepe (Ionuţ Pascu), a fost bătută pe stradă de soţul gelos, motiv pentru care a sunat de urgenţă la numărul unic de urgenţă 112, solicitând intervenţia Poliţiei.

Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, atunci când Raluca Pastramă a fost agresată de soţul ei. Conflictul dintre cei doi soţi a început în urmă cu câteva săptămâni, atunci când Pepe a postat pe YouTube un clip video în care a anunţat că Raluca a decis să pună capăt relaţiei dintre ei, chiar dacă, în opinia lui „nu există un motiv major, real” de divorţ.

În urmă cu doar câteva zile, Raluca Pastramă a deschis o acțiune în instanță împotriva lui Pepe, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 din București, având ca obiect emiterea unui ordin de protecție. Conform unor surse din anturajul celor doi, totul ar fi pornit de la niște mesaje de amenințare pe care Raluca Pastramă le-a primit din partea artistului.

Pepe, violent în fața fetițelor

În urmă cu câteva zile, Raluca Pastramă și-a dus fetițele la o bază sportivă din Capitală pentru cursurile de tenis. La scurt timp, însă, Pepe și-a făcut apariția la fața locului. Potrivit Cancan, cei doi soți ar fi avut un schimb de replici aprins, Raluca Pastramă a fost agresată de Pepe, chiar în fața celor două fetițe pe care le au împreună! Fără să stea pe gânduri, soția artistului s-a dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru eliberarea unui certificat medico-legal. Apoi, Raluca Pastramă s-a prezentat la sediul poliției pentru a depune plângere împotriva lui Pepe pentru loviri și alte violențe.

„La data de 19.11.2020, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 7 Poliție a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că în cursul zilei a fost agresată fizic de către soțul său. A fost emis ordin de protecție provizoriu.

Cercetările sunt continuate de Secția 7 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie”, se arată într-o informare a Poliţiei, scrie antena3.ro.

Pepe a anunțat despărțirea pe Youtube

Raluca Pastramă şi Pepe sunt căsătoriţi de opt ani şi au împreună doi copii, iar în urmă cu trei săptămâni au decis să pună capăt relaţiei lor.

„Vreau să fac un anunț important. Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge același drum. Vom divorța în curând. Este o decizie asumată, mai exact nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relației. În momentul de față nu mai locuim împreună e mai bine de două săptămâni.

Dar de când a hotărât acest lucru, după toate cele discutate și după multe încercări de împăcare, ne înțelegem foarte bine. Chiar ne înțelegem foarte bine, pentru că am înțeles niște lucruri și eu, și ea. Nu mai există tensiuni sau cel puțin nu mai vrem să existe acele tensiuni. Ne-am asumat această separare și vrem să ne creștem frumos copiii, vrem să avem o comunicare bună pentru educația lor și pentru fericirea copiilor noștri. 

Cel mai greu ne-a fost să discutăm cu copiii. După ce am trecut acest prag, vă mărturisesc că restul nu mai contează. Fiind de comun acord, pentru că așa a trebuit să fie, vom merge la notar și nu există niciun fel de proces, litigii sau alte speculații.  Din punctul meu de vedere, nu există un motiv major, un motiv real, dar dacă nu se mai poate, nu se mai poate. Ce putem să facem? Am încercat, am făcut tot posibilul, dacă nu se poate, nu se poate.

Eu cu Raluca comunicăm bine. Ne vedem zilnic. Copiii sunt în fiecare zi la grădiniță, dorm și cu mine, dorm și cu Raluca”, a fost mesajul transmis de Pepe pe 2 noiembrie.

Pepe nu este la prima abatere

Cu un tată ce a practicat boxul, fost campion naţional, un frate ce a fost pugilist profesionist, Ionuț Pascu a păstrat tradiţia în familie. Nu avea zece ani când a pus mânuşile de box în mâini, iar Giani, fratele său mai mare, l-a iniţiat în arta boxului acasă, în boxa blocului din Dr. Taberei unde au locuit. Pasiunea pentru box i-a lăsat şi o „amintire” urâtă.

După o bătaie iscată într-un bar, în 2005, Pepe s-a ales cu o condamnare de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, fiind acuzat de vătămare corporală gravă.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 23 Nov. 2020, 09:54 Vedete
Pe aceeași temă