Adrian Wiener, medic la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, a transmis un mesaj în contextul protestelor din România împotriva restricțiilor anti-COVID-19. El invită românii la un exercițiu de imaginație oferind o nouă perspectivă.
”Bineînțeles că într-o democrație, protestul este legitim. Sigur că există frustrare, oboseală, saturație, neliniște; valori individuale sau colective pe care unii dintre noi le simt abandonate; dificultăți în a regăsi firescul vieții sau în a accepta libertăți îngrădite. Există reguli și limitări; da, pentru protecția celorlalți, a majorității. Există însă și dreptul la sănătate și la viață al tuturor cetățenilor acestei țări.
Există și dreptul la demnitate al celor care au trecut prin suferința Covid sau au pierdut pe cineva drag și pentru care banalizarea bolii, ignorarea consecințelor ei poate fi jignitoare. Există și majoritatea tăcută care înțelege și acceptă regulile și pentru care “Ardeți botnița” – ca stigmatizare a comportamentului responsabil- poate fi o insultă.
Există și oameni pentru care preluarea fără discernământ și traficarea publică a unor prefabricate ale istoriei de tipul “Heil Fritz” sau “Timișoara nu e Auschwitz” reprezintă o ofensă. Însăși asimilarea carantinei cu lagărul este o lipsă crasă de respect. Există și personal medical dedicat care este angajat într-o continuă luptă pentru viață de mai mult de 1 an; când sub geamul unui spital se scandează “Asasinii! Asasinii!”, personalul medical resimte demersul ca pe o umilință fără margini. Imaginați-vă oprirea campaniei de vaccinare, eliberarea totală de “botnițe” și lupta pentru supraviețuire, ad litteram. Faceți acest exercițiu de imaginație nu preț de 1 minut; doar 30 de secunde”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.
Bineînțeles că într-o democrație, protestul este legitim.
Sigur că există frustrare, oboseală, saturație, neliniște;…
Posted by Adrian Wiener on Tuesday, March 30, 2021
Sursa foto: Pexels.com