Puțină lume știe că Oana Roman nu mai poate face copii, din cauza unei probleme de sănătate ce i-a pus viața în pericol după ce a născut.
Cu bune și cu rele, Oana Roman și Marius Elisei au format un cuplu de foarte mulți ani și împreună au o fetiță de 8 ani. Cei doi se bucură de fiacre clipă petrecută cu Isabela, acum separat, iar cea mică le înseninează zilele.
Din păcate, Oana Roman nu mai poate avea un al doilea copil din cauza unor probleme de sănătate. Vedeta a povestit despre ce este vorba și nu s-a ascuns nici măcar o clipă.
“Din păcate, la mine nu s-a mai putut, eu am avut foarte mari probleme de sănătate când am născut. Și, în urma operațiilor pe care le-am avut, din păcate, lucrul acesta nu s-a mai putut. Doctorii mi-au interzis și asta a fost.
Mi-aș fi riscat viața. Mi-au spus că există riscul să îmi pierd chiar viața dacă nu am grijă. Pentru a putea face încă un copil ar fi trebuit să fac mai multe operații. În fine, ar fi fost foarte complicat. Asta este’’, a declarat Oana Roman pentru Ego.ro.
La scurt timp după ce au ajuns din nou în pragul despărțirii, Oana Roman și Marius Elisei au mai dat o șansă relației anul trecut. După această împăcare, despărțirea a venit din nou, iar cei doi au decis să își vadă de viață separat.
Anul trecut, cei doi au fost invitați în emisiunea lui Dan Capatos, acolo unde au pus pe tapet problemele pe care le aveau în cuplu.
”Uneori încercăm să vorbim și nu vrea să vorbească. Și atunci comunicarea e mai grea. Avem momente când reușim să comunicăm foarte bine, dar sunt momente în care vedem lucrurile diferit și poate nu reușim să ne ascultăm cum trebuie.
Poate dacă am fi altfel, ne-am plictisi. Eu a trebuit să învăț să las de la mine, să nu mai fiu atât de impulsivă cum eram. Nu sunt ușor de suportat, sunt conștientă”, a povestit Oana Roman anul trecut la XNS.
foto: social media