David Popovici trage un semnal de alarmă pentru autoritățile din România! Ce spune campionul despre condițiile în care se antrenează: „Avem multe probleme”

Publicat: 01 aug. 2024, 12:58 Autor: Denisa Iordache Vedete

David Popovici trage un semnal de alarmă pentru autoritățile din România! Campionul vorbește despre condițiile pe care le au sportivii din țară. Iată ce a declarat!

David Popovici și-a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris. La doar 19 ani, el a obținut o medalie de aur la proba de 200 de metri liber și o medalie de bronz la 100 de metri liber, toate acestea în doar trei zile. Politicienii români s-au grăbit să-l felicite pentru aceste realizări, însă sportivul a subliniat dificultățile întâmpinate în antrenamente și a tras un semnal de alarmă pentru autorități pentru îmbunătățirea infrastructurii și susținerea sportului. 

David Popovici: „Aș vrea ca aceste medalii să ducă la o mai multă atenție pentru sportul românesc”

Sportivul speră că performanța lui va face o schimbare în România, iar statul va avea mai multă grijă de sportivii români.

„Aș vrea ca aceste medalii să ducă la o mai multă atenție pentru sportul românesc, nu către înot, dar către sport în general. Avem multe probleme la noi în țară, dar faptul că se investește prea puțin în sport este una dintre ele. Sportul poate fi cel mai bun ambasador al țării!

David Popovici: „Eu mă antrenez la Lia Manoliu, în același bazin unde am învățat să înot la 4 ani”

David Popovici a făcut mărturisiri despre condițiile minime în care este nevoit să se antreneze, aceleași condiții pe care le are de la 4 ani, atunci când a învățat să înoate.

N-aș spune că am făcut un miracol. În condițiile în care i-am întrecut pe britanici, pe americani, pe toate aceste nații care au condiții infinit mai bune decât ale noastre. Au bazine să-și pună și în cap, au absolut orice. Centre de pregătire peste centre de pregătire.

Eu mă antrenez la Lia Manoliu, în același bazin unde am învățat să înot la 4 ani, de-asta sunt așa bronzat cu urmele de ochelari, că înot în aer liber. Iar în timpul iernii, când e frig afară, pentru că bazinul din interior ni se promite că se va face ceva cu el, noi ne antrenăm într-un balon unde, dacă o persoană care nu e obișnuită intră și după 3 minute spune că se sufocă. În asemenea condiții ne antrenăm noi.

Mi-ar plăcea să avem mai mulți sportivi calificați la Jocurile Olimpice, și de ce nu, mai mulți medaliați! Acum am venit doar trei sportivi calificați la înot. Mă uit, și de ce să mint, mă simt invidios pe delegațiile altor țări care sunt cu mai puțin locuitori decât noi și sunt „o tonă de inși’. Mi-ar plăcea și mie să avem mai mulți olimpici, iar eu îmi voi face partea!”

Sportivul: „Acum am terminat! Pot vizita și eu Parisul!”

Nu sunt dezamăgit deloc. Sunt mai liniștit și poate chiar un pic mai fericit comparativ cu medalia de aur, pentru că acum mă pot relaxa complet, chiar dacă am câștigat medalia de aur, eram cu gândul că trebuie totuși să mă odihnesc, trebuie să dorm foarte bine pentru că urma să am încă o probă olimpică.

Acum am terminat! Pot vizita și eu Parisul! Sunt de atâtea zile aici și am stat numai baricadat în hotel și pe drumuri și aici. Mă gândesc de luni de zile „ce o să fac după ce termin, poate o să câștig, poate o să iau și vreo medalie, ce voi face? Nu știu!’. Acum că am obiectivul îndeplinit, habar n-am!

Obiectivul meu adevărat a fost să mă distrez..nu neapărat să mă distrez, dar când ajungi într-o finală olimpică totul e atât de tensionat încât nu-ți prea mai arde de râs, de distracții. Obiectivul meu cel mai important a fost să-mi iasă cursele așa cum mi le-am programat, cred că m-am apropiat destul de tare! Sunt mulțumit! Faptul că am obținut și două medalii mă face și mai mulțumit.

Este motivat să devină și mai bun

David Popovici se declară fericit de rezultatele. Campionul spune că bronzul obținut la proba de 100 de metri înseamnă și mai multă motivație pentru el să muncească și să devină mai bun.

Am dat tot ce avem și în plus..nu am cum să fiu mai fericit! Nu am de ce să fiu dezamăgit că nu am luat din nou aur. Am fost la o sutime de locul doi, dar și cel de pe locul patru a fost la o sutime de mine. Acesta este sportul, e crunt!

Timpul nu e cel mai bun din lume pentru mine, dar la Jocurile Olimpice, vrei nu vrei, locul e cel mai important. Recordul? Extraordinar! Și-a bătut timpul cu mult, bravo lui! Asta înseamnă tot mai multă motivație pentru mine și cei din spate, să încercăm să îi venim de hac!”, sunt declarațiile făcute de David Popovici.

Sursă foto: social media

Publicat: 01 aug. 2024, 12:58 Autor: Denisa Iordache Vedete
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, specializarea Jurnalism și este redactor la publicația…...
Pe aceeași temă
×