Dani Oțil, păgubit în Maldive! Ce a putut să pățească matinalul de la Antena 1 când a ajuns la destinație

Publicat: 05 ian. 2024, 14:40 Autor: Alina Nistor Vedete

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au mers într-o binemeritată vacanță, la început de an. Cei doi au ales o destinație exotică, dar matinalul de la Neatza a avut parte de o experiență neplăcută.

La început de an, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au decis să plece într-o escapadă romantică, fără băiețelul lor. Așa că și-au făcut bagajele și au mers într-o destinație exotică, ca să-și încarce bateriile: Maldive! Cei doi soți au vrut să se bucure de soare, mare și plajă, departe de frigul din România.

Doar că planurile le-au cam fost date peste cap! Entuziasmul a dispărut în momentul în care prezentatorul TV a ajuns la destinație fără bagajul cu care a plecat de acasă. Matinalul spune că este foarte dezamăgit de cele întâmplate, mai ales că a ales să zboare cu o companie la care biletul nu a fost deloc ieftin, tocmai pentru a nu avea probleme. A dat telefoane peste telefoane și într-un final a reușit să afle unde este valiza lui, dar tot nu a reușit până în acest moment să intre în posesia ei.

”Salut! Dacă tot facem recomandări și contra recomandări… Nu aș fi făcut treaba asta în mod normal pentru că mi-au mai întârziat bagaje o zi, două zile și niciodată nu am făcut plângere, nu am scris nicăieri, nicicum. Călătoresc destul de mult într-un an sau, de fapt, am călătorit înainte să mă căsătoresc și mi s-au întâmplat toate.

Dar de data asta este penibil faptul că, deși n-am ales un low-cost pentru că e un zbor foarte lung și să nu am surprize, imediat după ce am aterizat aici, în Maldive, a doua zi am aflat că bagajul meu este în New Delhi. A ajuns de la Istanbul la New Delhi, de ce, nu știu! Cert este că de atunci mă chinui să-l aduc din New Delhi și nimeni nu îmi răspunde, nimeni nu vrea să spună ce se întâmplă cu el. Deci, știm unde este, nu este ”pierdut”, dar nu mi-l trimite nimeni”, a spus Dani Oțil, pe Instagram.

Dani Oțil mărturisește că paguba este mare

Dani Oțil nu este neapărat deranjat că i s-a pierdut bagajul, ci de faptul că nimeni nu îl ajută să și-l recupereze. Prezentatorul TV a fost nevoit să-și cumpere diverse lucruri pentru a se putea bucura de vacanță. Paguba, spune el, este însă una mare.

De asemenea, mărturisește că dacă în vacanță era și băiețelul lui, atunci ar fi existat probleme reale.  Având în vedere că atunci când călătorești cu un copil există multe lucruri necesare confortului micuțului.

”O să mă întrebați și care e paguba? Pai paguba este că ți se strică o mare parte din vacanță. În bagaj am avut lucruri pe care e foarte greu să le cari în rucsacul de mână. Am avut un telefon, am avut o cameră subacvatică, ochelarii, dar ce se întâmpla dacă aveam parte din medicamentele copilului, ce se întâmpla dacă eram cu copilul? O să spuneți că le luam, ca un părinte deștept, în bagajul de mână. Nu ai cum să le iei pe toate! Și elementele care țin de confortul copilului nu pot fi toate introduse în bagajul de mână. Problema mea nu este că mi s-a pierdut bagajul, problema mea este că nimeni nu vrea să mi-l dea înapoi, eu știind unde este. Ce fac?”, a mai adăugat matinalul.

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 05 ian. 2024, 14:40 Autor: Alina Nistor Vedete
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă