Dani Oțil și-a văzut visul cu ochii și e în culmea fericirii.
Începând de azi, în acest weekend, Oțil a devenit tătic și va experimenta din plin această postură de acum încolo. Vedeta trăiește cel mai frumos eveniment din viața sa! Frumoasa lui soție, Gabriela Prisăcariu a devenit mămică și a născut un băiețel adorabil. Gabriela și Dani nu mai aveau răbdare să vină acest moment. Imediat după naștere, fericita mămică a postat pe Instagram imagini cu minunea vieții ei, însoțite de mesajul emoționant: “M-am topit”.
Pe parcursul sarcinii, Dani și Gabriela s-au fotografiat în diverse ipostaze, așa cum și-au obișnuit fanii.
În luna august, proaspeții părinți au mers într-o vacanță la munte pe care au întrerupt-o repede deoarece planurile le-au fost date peste cap. Gabriela s-a simțit rău atunci pentru că bebelușul care era încă în burtică era agitat.
„A fost pentru prima și ultima dată când am vrut să ne scurtăm vacanța. L-am bătut pe Dani la cap că eu vreau să plecăm câteva zile din București, să mai schimb locul, de preferat la munte, pentru că este mai răcoare. M-a întrebat dacă sunt sigură, că este drumul lung, bebelușului nu-i place această poziție, el preferă doar pe canapea, întins. Am avut noroc să găsim la Râșnov o cameră liberă”, a spus Gabriela Prisăcariu.
”Am ajuns acolo, locul absolut superb. Prima noapte, copilul super agitat, mă-să și mai agitată. Sunt între munți, dacă se întâmplă ceva. M-am trezit la ora 4 dimineața, dar am zis că trece. A doua seară, la fel, copilul și mai agitat. Iar cu trezit cu ora patru, dureri, copilul se mișcă, de obicei doarme. Așa că ne-am făcut bagajele și am zis să plecăm”, a mai spus soția lui Dani Oțil.
Top modelul de succes și vedeta de la Neatza și-au unit destinele anul acesta, în luna mai, după un an și jumătate de la cererea în căsătorie. Evenimentul a fost unul discret, așa cum este și relația lor.
„Totul este perfect acum, suntem fericiți împreună și ne iubim, iar asta e ceea ce contează’, a spus Gabriela Prisăcariu într-un interviu, după nuntă.