Dana Războiu, mărturisiri şocante: „Mama îl ruga pe tata să nu mă mai lovească în cap”

Publicat: 26 feb. 2020, 12:39 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Dana Războiu a trecut de-a lungul timpului prin momente grele. După ce şi-a făcut curaj să vorbească depre divorţul prin care a trecut recent, fosta prezentatoare TV a făcut declaraţii despre traumele la care a fost supusă în copilărie.

Dana Războiu și-a făcut curaj și și-a deschis inima, mărturisind că i-au luat mulți ani de terapie pentru a se vindeca de aceste traume.

Tatăl abuziv al Danei Războiu a lăsat multe răni în inima ei.

„Părinții se certau, bătaia era ceva uzual… Mama îi spunea tatălui meu să nu mă mai lovească în cap ca să nu mă tâmpească. Genul de familie din care vrei să fugi. Într-un fel m-a ajutat asta pentru că am așteptat să fac 18 ani ca să plec de acasă. Nu e plăcut pentru că asta lasă traume. După aceea am făcut multe ore de terapie ca să scap de aceste traume. Cred că de asta am și dat la psihologie”, a spus Dana Războiu pentru life.ro.

„Mă plăteau pentru note”

„Nu mi se făceau toate poftele, chiar nu aveam libertatea de a mă exprima și de a-mi spune dorințele, și de a-mi spune ofurile. Am trăit într-o familie destul de restrictivă și din păcate am trăit într-o familie în care nu se pronunțau cuvintele ‘Te iubesc’ niciodată, niciodată. Erau tabu. Eu nu îmi aduc aminte să îmi fi spus vreodată mama sau tata ‘Te iubesc’, niciodată”, a mai spus Dana Războiu, într-un alt interviu.

„Știu că mă plăteau pentru note, încă din clasa I îmi dădeau bani pentru notele de 10, tata mă plătea. Ce n-aș fi vrut să trăiesc este violeța. Violența verbală și violeța fizică. Nu era ceva ieșit din comun, ca părinții să își bată copiii, acum 30 de ani, drept pentru care eu îmi luam palme și lovituri, chiar și adolescentă fiind, ceea ce e și mai trist, pentru că eram la fel de înaltă ca tatăl meu care mă bătea”, a mărturisit fosta prezentatoare.

 

Publicat: 26 feb. 2020, 12:39 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă