Dana Chera și ministrul Agriculturii au mâncat greieri de casă în direct! Momentul a șocat toată audiența!

Publicat: 03 mart. 2022, 10:54 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete

Dana Chera și invitatul său, Petre Daea, au mâncat greieri de casă, în platoul emisiunii ”Subiectul Zilei”, de la Etno TV!

Moment inedit, zilele trecute, la Etno TV. Realizatoarea emisiunii ”Subiectul Zilei”, Dana Chera, și fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, au împărțit o cină frugală. Evenimentul s-a consumat în platoul emisiunii, ”în direct și la o oră de vârf”!

Dana Chera și invitatul său, Petre Daea, au mâncat împreună…greieri de casă!

Inițial suspicios, Petre Daea a acceptat invitația la cină a Danei Chera, declarând că are încredere în ea, pentru că o cunoaște. Realizatoarea emisiunii a gustat întâi ea, timp în care invitatul Petre Daea se uita circumspect.

După ce Dana Chera i-a dat asigurări ministrului că este bine și nu a pățit nimic, acesta i-a răspuns că ar trebui să mai prelungească emisiunea cu o oră, ca să se asigure!

Petre Daea: ”Am lăsat-o doar în măsea, n-am înghițit-o”

Fostul ministru al agriculturii a răspuns provocării moderatoarei tv și, după ce a gustat din batonul care i s-a oferit, a aflat că acesta este făcut din făină de greiere de casă.

”Am lăsat-o doar în măsea, n-am înghițit-o”, a mărturisit, în final, precautul Daea.

Reamintim că insectele au fost incluse de curând, pe lista alimentelor comestibile, de către Uniunea Europeană

Acestea pot fi consumate congelate sau sub formă de pulbere. Greierele de casă este a treia insectă declarată comestibilă la nivel european, după viermele galben și lăcusta.

”Subiectul zilei” este emisiunea locomotivă a postului ETNO TV, fiind difuzată de luni până joi, de la orele 20.00 la 22.00. Ea este realizată de Dana Chera și Alina Eftimie.

 

 

Publicat: 03 mart. 2022, 10:54 Autor: Grigoriev Gabriela Vedete
Gabriela Grigoriev este reporter special pe zona de Lifestyle la CIAO.RO, care face parte din Grupul de presa GMN. A…...
Pe aceeași temă
×