Dan Cruceru, primele declarații după ce s-a vindecat de COVID: „Îi prefer pe cei care se tem, decât pe inconștienții care nu se protejează deloc „

Publicat: 23 sept. 2020, 09:42 Autor: Hermina Hagianu Vedete

În urmă cu câteva luni, vestea că Dan Cruceru a fost testat pozitiv cu noul coronavirus i-a luat prin surprindere pe fanii celebrului prezentator TV. Din fericire starea acestuia de sănătate este foarte bună, iar recent vedeta a făcut și primele declarații despre această perioadă.

Dan Cruceru a povestit faptul că a reușit să traverseze acele momente de cumpănă cu zâmbetul pe buze. Totodată dezvăluie faptul că gândirea pozitivă l-a ajutat mult în lupta cu noul coronavirus.

”Eu sunt un om pozitiv. Nu pozitiv de Covid, ci pozitiv din fire. Eu cred că orice obstacol poate fi depășit, trebuie doar să muncești să găsești soluția. Sunt expansiv, comunicativ, râd mult, nu pun la suflet, iert repede, dau credit oamenilor foarte ușor și tot așa. Așa că și problemele create de Covid le-am tratat la fel, cu zâmbetul pe buze. Au fost cunoștințe care, deși eram vindecat, au avut o reținere față de mine, dar nu îi pot judeca. E normal să reacționeze așa, e o teamă în sufletul oricui intră în contact cu un bolnav de Covid. Este o situație nouă, în care nu știi cum să te comporți. Îi prefer pe cei care se tem, decât pe inconștienții care nu se protejează deloc”, a declarat prezentatorul TV pentru wowbiz.ro

Am avut virusul, cu simptome ca la carte”

”Da, am avut Covid. Iar acum simt că pot să vorbesc despre asta pentru că are legătură cu ceva mai mult decât o experiență strict personală. Are legătură cu salvarea altor vieți.

Am avut virusul, cu simptome ca la carte. Și aproape toată familia mea a trecut prin această boală. Am fost internați timp de zece zile în spital. Totul în urmă cu mai bine de o lună. Ne-a fost rău, dar acum suntem cu toții foarte bine. În acea perioadă, nu eram implicat în vreun proiect de televiziune, iar interacțiunile mele, înainte de aflarea diagnosticului, fuseseră doar cu persoane foarte apropiate. Din fericire, nimeni altcineva nu a fost infectat de către noi. Relatarea mea despre experiența bolii mi-aș dori să o limitez la cele deja afirmate.  Articolul de astăzi este despre altceva: despre ce putem face noi, cei care depășim îmbolnăvirea pentru cei din jurul nostru”, a explicat prezentatorul TV pentru viva.ro

Totodată, Dan Cruceru a ținut să le ofere și un sfar important celor care nu au trecut prin această experiență traumatizantă: ”Să se protejeze cât mai mult. Să rămână vigilenți ca și până acum”, a transmis acesta.

Publicat: 23 sept. 2020, 09:42 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×