Un cutremur a avut loc chiar în noaptea dintre ani, la noi în ţară, anunţă, vineri dimineaţă, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Seismul, cu magnitudinea 3,6 pe scara Richter s-a produs, de Revelion, în judeţul Buzău. Potrivit Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a fost înregistrat la ora 22:43:56, în zona seismică Vrancea, județul Buzău.
Seismul s-a produs la adâncimea de 125 km.
Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor: Brașov, Ploiești, București şi Bacău.
Cel mai puternic seism al anului trecut s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti.
„Anul trecut a fost un an destul de moderat, putem spune chiar slab ca activitate seismică în România. Nu a fost o activitate deosebită. A fost un cutremur de magnitudine peste 5 în ianuarie, dar în rest a fost o activitate destul de scăzută pentru zona Vrancea, ceea ce a fost foarte bine, în sensul că nu am avut probleme”, a declarat seismologul Mircea Radulian.
Sursa foto: Arhiva Ciao