Cum te pregătești pentru spovedanie. Părintele Vasile Ioana, sfaturi despre cum se face lista cu păcate

Publicat: 09 dec. 2021, 13:01 Autor: Maria Apostol General
Cum te pregătești pentru spovedanie. Părintele Vasile Ioana, sfaturi despre cum se face lista cu păcate

Spovedania este unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facă orice credincios pentru a fi iertat de păcate.

Pentru că suntem în postul Crăciunului, credincioşii care au postit până acum se pregătesc să se spovedească, pentru a putea primi taina sfintei împărtăşanii.

Părintele Vasile Ioana ne învață ce să mărturisim duhovnicului şi cum trebuie să ne facem o listă cu păcate.

Cuvinte care te duc în păcat

Eu, înainte să mă spovedesc, mă pregătesc. Orice act sfânt trebuie pregătit dinainte. Mereu cu o seară înainte, poate cu două, notez pe coală, mă gândesc de la ultima spovedanie ce am făcut până la zi.
Ca să ne fie uşor, împărţim păcatele în cele trei mari categorii: păcate cu cuvântul – mă gândesc ce am scos pe guriţă. I-am zis în trafic „bine, măi animalule!”. Am înjurat, am vorbit urât, ce scot pe guriţă, am bârfit, am vorbit răstit – le pun primele. E imposibil să trăieşti fără să spui vorbe despre aproape.
Mai ales în relaţia de cuplu, ridicarea tonului, uiţi că poţi să răneşti pe soţ, soţie. Şi, atunci, trec acolo „mi-am jignit soţia, soţul, am ridicat tonul”.

Doamne fereşte cu „dracul”, să nu spunem niciodată! În Oltenia, este acest folclor „Ce dracu faci?”. E groaznic. Dracul fiind malefic imediat ce-ai invocat numele a venit.

Ne amintim toate păcatele cu cuvântul nepotrivite: ton ridicat, mânia, judecata, bârfirea, drăcuit, înjurat. Mai e un păcat: minciuna.

Păcate cu gândul

„(…) Apoi sunt păcate cu gândul, ce gândim, care e lumea gândurilor noastre. O femeie are 80.000 gânduri pe zi, un bărbat 60.000.

Calitatea vieţii unui om e dată de calitatea gândurilor sale. La gânduri ar trebui să scriem gânduri necurate, rele, spurcate, necuviincioase.

Se întâmplă să apară mândria, că-s mai bun, deştept, frumos.
La păcate cu gândul, trecem gânduri deşarte nepotrivite, mândria, orgoliul, încăpăţânarea.

Păcate cu fapta

A treia categorie sunt păcatele cu fapta. E important să ne gândim la abuzuri faţă de trup. Trupul e templul duhului sfânt şi cel mai uşor păcat e lăcomia pântecelui, transformăm trupul sfânt în depozit de alimente.

Abuzul de mâncare cu băutură sunt păcate, abuzul de fumat nu mai spun.

La păcatul cu fapta are loc păcatul desfrânării în toate formele lui. Suntem tentaţi de aceste ecrane care vin spre noi, comerţul împinge raţiunea omului către patimă.

Nu ne uităm, aceste imagini influenţează, intră în păcatul minţii şi în nevoia fizică şi te clatini. Cele mai preţioase zone ale fiinţei tale sunt mintea şi inima ta.

Iau cele 10 porunci şi mă întreb, Îi slujesc lui Dumnezeu, Îl iubesc, mă închin la un idol? Relaţiile interumane – sunt certat, supărat cu cineva? Dacă sunt certat cu cineva nu are spor lucrarea mea.

Dacă urăşti, te asemeni cu demonul. Demonul a căzut din cer pentru că a urât, a fost mândru şi a ieşit din ascultare.

Spovedania are un secret în faţa lui Dumnezeu. Secretul unei spovedanii reuşite e de câte ori ai greşit să nu vrei să stai aşa.

Eu recomand enoriaşilor mei să se spovedească lunar sau la 40 zile„, a spus preotul Vasile Ioana.

 

Publicat: 09 dec. 2021, 13:01 Autor: Maria Apostol General
Pe aceeași temă