Mioara Roman a ajuns la vârsta de 80 de ani, iar problemele de sănătate cu care se confruntă şi-au spus cuvântul. Mama Oanei Roman a fost diagnosticată cu o afecțiune gravă care nu îi permite să îşi trăiască viaţa la fel cum o făcea în trecut.
În urmă cu câteva luni, Oana Roman povestea că a internat-o pe mama sa într-o clinică de recuperare din cauza bolii cu care a fost diagnosticată. Din fericire medicii au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-i ţine problemele de sănătate sub control, însă în continuare fosta soţie a lui Petre Roman are nevoie de îngrijiri.
„Mama are multe afecţiuni, dacă o vezi nu o recunoşti. La ea îmbătrânirea a fost bruscă. Am vrut să o internez, dar nu am putut din cauza pandemiei. Are un Parkinson foarte agresiv, nu poate să-şi folosească o mână! E greu, nu eşti pregătit! Tata ştie, dar ce poate să facă? El m-a sunat foarte mult acum, m-a întrebat dacă vreau să mă ajute, să aibă o discuţie cu Marius.
Eu nu merg decât la un spital privat, pentru că acolo mi-au salvat viaţa. Mama are boală degenarativă ce nu poate fi controlată”, a povestit Oana, în urmă cu câteva luni, la Kanal D.
Oana Roman obişnuieşte să îşi ţină fanii la curent cu activităţile pe care le desfăşoară aprope zilnic. Recent le-a povestit acestora pe pagina sa de Instagram cum are grijă ca mamei sale să nu îi lipsească nimic.
Din nefericire, Mioara Roman este nevoită să ia multe medicamente pentru ca starea sa de sănătate să nu se agraveze. În momentul în care Oana a mers la farmacie să îi cumpere reţeta mamei sale a avut parte de un şoc pentru că s-a întors acasă cu o pungă uriaşă de pastile.
„Am avut o zi plină! Am filmat ore întregi pentru emisiune, am fost la medicul de familie să îi iau reţeta mamei. Am avut programare. Voiam să vă arăt ceva. O pungă plină de medicamente. Astea îi ajung două luni. Cred că sunt 20 de cutii de medicamente. Asta este… “, a povestit Oana Roman pe pagina personală de Instagram.
Sursă foto: Arhivă Ciao