Cum s-au cunoscut vedetele! Povestile de dragoste a trei cupluri celebre

Publicat: 13 mart. 2017, 08:02 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Cum s-au cunoscut vedetele! Povestile de dragoste a trei cupluri celebre

Se iubesc și sunt mereu în atenția publicului. Între unii a fost dragoste la prima vedere, iar alții nici nu sperau că vor fi vreodată împreună. Iată cum s-au cunoscut cele mai în vogă cupluri din showbizul autohton.

Adela Popescu si Radu Vâlcan:  “Am avut temeri la începutul relatiei”

Povestea de dragoste dintre Adela Popescu şi Radu Vâlcan a început în decembrie 2011, Radu fiind cel căruia i s-au aprins prima dată călcâiele după partenera sa din telenovela în care juca. Adela recunoştea că i s-a părut un bărbat atractiv, dar nu atât de mult încât să fie vorba de dragoste la prima vedere. Aceasta a cedat însă după o perioadă în care actorul şi prezentatorul TV i-a făcut curte asiduă şi au devenit unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz.

Deşi la început au avut amândoi temeri în privinţa relaţiei, deoarece faima vine la pachet şi cu o mulţime de admiratori şi fane, Adela şi Radu au depăşit momentul dificil. „Eu am avut temeri la începutul relatiei. Mi-am imaginat că vom avea probleme. Că va fi asaltat de fane, că va primi telefoane noaptea, dar totul s-a reglat de la sine.” povestea actriţa.

Ceea ce l-a atras pe Radu Vâlcan a fost naturaleţea Adelei, după cum mărturisea chiar el, lucru valabil şi în prezent, acesta scriind pe blogul personal că: “V-am mai spus că îmi place de ea naturală şi nemachiată, nu-i aşa? Că mi-e dragă dimineaţa, ciufulită şi adormită şi seara, când vine de la alergat cu părul prins într-o coadă simplă, în pantofi sport şi cu echipament lejer. Îmi place să o văd cum merge relaxată, aşa ca un spiriduş şi cum râde liniştită. Nu văd feminitatea într-un dulap plin (de sclipici si pene), ci în bun gust şi prospeţime. Pentru că mie îmi place ea, FEMEIA. Fiinţa dulce şi liniştită, care nu trebuie să se urce pe tocuri ca să ajungă la inima mea!”.

Adela și Radu spun mereu că sunt doar doi oameni normali, dar care ştiu să găsească împreună o rezolvare pentru orice problemă care apare. „Dacă vrei să trăiești pe repede înainte o poveste de iubire“, spune Adela, „poți să faci așa. Dacă vrei să descoperi un om și să construiești ceva împreună cu el, atunci investești în relație și, dacă ești atent și preocupat, s-ar putea să descoperi că ești mai pasional decât la început. Fluturii din stomac nu dispar, dar, dacă nu ai grijă de ei, s-ar putea să se usuce!“.

Exact ca în telenovela care i-a adus împreună, Adela Popescu şi Radu Vâlcan au ajuns în 2015 şi la pasul cel mare, al căsătoriei, pentru ca apoi să se pregătească pentru venirea pe lume a primului copil, eveniment ce se apropie cu paşi repezi. Nunta lor a fost parcă desprinsă din basme, după cum povestea viitoarea mămică: “Îmi amintesc de hambarul visurilor noastre ce se înalţă semeț, înconjurat de păduri de brazi, flori multicolore, la 1000 metri altitudine, doar noi şi o viață înainte în doi. Mi-l amintesc pe Radu fericit și emoționat strângându-mi mână în biserică.” a scris Adela Popescu pe blogul ei.


Surprizele din viaţa celor doi nu s-au oprit aici. Deşi iniţial credeau că vor avea o fetiţă, aşa cum îşi dorea Radu, Adela le-a împărtăşit fanilor vestea că primul copil al familiei Vâlcan va fi de fapt un băieţel. „Dragii mei cei mai dragi, nu ştiu voi cum vi-l imaginaţi pe Radu ca tată, dar sigur el se proiecta cam aşa: jeanşi prespălaţi, bocanci, tricou alb simplu de bumbac, eventual o căciulă, ochelari de soare şi… o zână superbă creolă cu ochi verzi, călare pe gâtul lui, care să-i spună cât de mult îl iubeşte. Fata tu’ tata. Ei bine, viata ştie ce e mai bine pentru noi, aşa că astăzi am aflat că vom avea un băieţel!” a anunţat fericita mămică în emisiunea pe care o prezintă.

Deşi viaţa lor nu este una deloc uşoară, mai ales că Adela Popescu se împarte între rolurile de soţie, mamă, cântăreaţă, actriţă şi prezentatoare TV, povestea de iubire dintre ea şi Radu a început pe platourile de filmare a unei telenovele şi pare să continue chiar ca într-un basm devenit realitate, cuplul Adela Popescu – Radu Vâlcan fiind unul dintre cele mai iubite şi solide perechi din showbiz.

Mihaela Rădulescu si Felix Baumgartner: “Ne potrivim perfect, ne iubim și ne sprijinim”

Mihaela Rădulescu şi Felix Baumgartner s-au cunoscut în octombrie,  2014, în Bucureşti, atunci când juratul de la Românii au Talent i-a luat un interviu austriacului, după ce acesta a sărit cu paraşuta din stratosferă, depăşind viteza sunetului şi a stabilit recordul celui mai înalt salt în cădere liberă, apoi a ajuns la cea mai mare altitudine cu un balon.

Despre povestea lor de dragoste s-au scris zeci de articole şi au apărut multe zvonuri şi comentarii răutăcioase, dar cei doi iubiţi nu au ţinut cont de ele, trăindu-şi mai departe viaţa în stilul lor propriu şi rebel. Amândoi sunt celebri şi arată bine, menţinându-se în formă, spre deosebire de multe alte vedete care se resemnează atunci când vine vorba despre vârsta din buletin. Au în comun pasiunea pentru sporturi extreme şi viaţa trăită fără să le pese de “gura lumii”.

Mihaela Rădulescu mărturisea că, în cazul lor, a fost vorba despre o atracţie la prima vedere, lucru confirmat şi de Felix: „S-a format o legătură între noi doi din prima clipă în care ne-am văzut. Ne potrivim perfect, e o fată foarte amuzantă, are multă grijă de mine, facem multe lucruri împreună şi mă sprijină.” declara acesta.

Pentru că viaţa lor de cuplu este una atipică, la fel este şi opinia lor despre instituţia căsătoriei, Mihaela trecând deja prin divorţuri dureroase. Întrebaţi fiind despre o oficializare a relaţiei care merge din ce în ce mai bine, Mihaela Rădulescu şi Felix Baumgartner mărturiseau că nu văd o necesitate în certificatul de căsătorie, preferând să-şi trăiască iubirea liberi şi neîngrădiţi de un act oficial.

„Să ne căsătorim? Se uită în ochii mei acum şi zice NU. Căsătoria nu cred că mai este necesară. Dacă ne iubim şi stăm împreună, nu avem nevoie de o hârtie. Nu am vrea să distrugem sau să schimbăm ceva din frumuseţea vieţii noastre în doi cu ceva acte care să ne îngrădească, să ne complice viaţa. Ne e bine aşa, de ce să stricăm armonia cu nişte acte? Ne potrivim perfect, ne iubim şi ne sprijinim unul pe celălalt.” spuneau cei doi îndrăgostiţi într-un interviu.

Afacerea Mihaelei Radulescu a inregistrat numai pierderi
Afacerea Mihaelei Radulescu a inregistrat numai pierderi

Deşi Mihaela Rădulescu avea o viaţă solicitantă şi înainte de a-l cunoaşte pe Felix Baumgartner, ea împărţindu-şi timpul între rolul de mamă a fiului Ayan, la Monaco, şi cel de jurat la Românii au talent, în România, aceasta recunoaşte totuşi că viaţa i s-a schimbat după ce l-a cunoscut pe “omul supersonic”: “M-a pus pe drumuri, dar nu m-a lăsat niciodată în drum. Călătoresc mai mult decât mi-am ima­ginat vreodată, trăiesc mai intens decât mi-am dorit vre­odată. Şi-mi place viaţa asta, doar că a necesitat o cu to­tul altă organizare şi o curăţenie în lista de ocupaţii. Am zburat cu elicopterul cât alţii într-o viaţă, pentru că Felix e şi pilot comercial de elicopter. M-am apucat de şcoala de pilotaj doar pentru că mi s-a părut că vreau şi pot să fac treaba asta, fără pretenţia de a deveni şi eu pilot comerci­al, ci doar pentru ineditul acţiunii. Nu mai am acelaşi timp pentru prietenii mei (dar mă înţeleg ei, ştiu bine), îmi fac mereu alţii noi, peste tot unde mergem împreună, învăţ limba germană şi am învăţat să fac gulaş austriac.”

Deşi au fost multe voci care susţineau că relaţia celor doi este doar ceva temporar, iată că Mihaela Rădulescu şi Felix Baumgartner le demonstrează contrariul, cei doi părând mai uniţi ca niciodată, un detaliu foarte important fiind şi faptul că fiul Mihaelei, Ayan, l-a acceptat pe partenerul mamei sale şi se înţeleg foarte bine, după ce vedeta TV a mărturisit în mai multe rânduri că acordul fiului ei este vital atunci când vine vorba de deciziile pe plan sentimental.

Andra si Cătălin Măruță: “Când l-am văzut prima oară nu mi-a plăcut deloc”

 

Andra, pe numele ei real Alexandra Irina Măruţă (fostă Mihai), este adorată de fani, indiferent că este în postura de cântăreaţă sau apare pe micile ecrane ca jurat al emisiunii Românii au talent. Andra l-a cunoscut pe soţul ei atunci când era o puştoaică de doar 19 ani, iar prezentatorul TV era la începutul carierei. Spre deosebire de poveştile de iubire în care cei doi protagonişti se îndrăgostesc la prima vedere, în cazul familiei Măruţă, lucrurile nu au stat deloc aşa.

“Ne-am văzut prima dată la el la emisiune la TVR. Eram amici. Nu-l vedeam atunci ca pe bărbatul cu care mi-aş petrece toată viaţa, mai ales când avea părul lung. Nu mi-a plăcut deloc. Când s-a tuns, am început să-l privesc cu alţi ochi”, a povestit Andra. Scânteia a apărut în vara lui 2005, când, la mare, s-au revăzut în emisiunea prezentată în acea perioadă de Cătălin. Acestea spune că a fost uimit să descopere cât de matură era Andra în ciuda faptului că avea atunci doar 19 ani.

„Mi-am dat seama că are tot ce-mi doresc la o femeie. Îmi aduc aminte cum a fost mutatul. Când eu stăteam în garsoniera mea, Andra stătea cu părinţii în Bucureşti şi tot plănuiam să locuim împreună. Când m-am întors de la muncă, Andra era acasă şi foarte hotărâtă. Cu un geamantan, o veioză şi un tablou”, a povestit Cătălin Măruţă despre cum a început relaţia care avea să se transforme într-una dintre cele mai trainice căsnicii din showbiz.

Andra a devenit doamna Măruţă în 2008, când cei doi s-au căsătorit la Biserica „Sfinţii Constantin şi Elena” din Târgu-Jiu, oraşul natal al mirelui, în prezenţa a aproximativ patru sute de persoane.

Andra si Catalin Maruta au doi copii minunati: pe David (6 ani) si pe Eva Maria (1 an jumatate).
Andra si Catalin Maruta au doi copii minunati: pe David (6 ani) si pe Eva Maria (1 an jumatate).

„Rochia mea cred că a arătat aşa cum de sute de ori o îmbrăcasem în gând: simplă, fără prea multe zorzoane, dar simbolizând trecerea într-o altfel de lume. Am ales prima rochie pe care am probat-o, pentru că îmi venea perfect. Am înţeles atunci, din prima clipă, că rochia era a mea şi că mă aştepta numai pe mine”, povestea Andra imediat după nunta de vis. Cei doi şiau petrecut luna de miere în Tenerife, apoi au început să pregătească mărirea familiei, atât Andra cât şi Cătălin Măruţă mărturisind de multe ori că îşi doresc să aibă mulți copii.

În 2011 se năştea David, iar în 2015 apărea pe lume şi micuţa Eva Maria, însă cei doi nu spun “nu” unui al treilea copil. ”Mai facem un copil, să zicem, dacă se poate. Ne dorim mai mulţi copii, pentru că eu am avut o relaţie extraordinară cu fraţii mei.”, declara cântăreaţa.

Deşi cei doi sunt nişte părinţi foarte ocupaţi şi cu joburi solicitante, ei reuşesc cumva să menţină echilibrul între vieţile personale şi cele profesionale. „Din fericire, lumea din jurul meu îmi sare în ajutor înainte de a cere eu sprijin. Bona noastră e deja profesionistă în materie de bebeluşi, e calmă şi ia cele mai bune decizii. Mama mea este la noi aproape zilnic, dar şi soacra mea este de un real ajutor.” povestea Andra.

Deşi a trecut ceva vreme de când s-au cunoscut pentru prima dată şi au doi copii, cei doi nu dau semne că focul iubirii s-a mai domolit. Nici Andra, nici Cătălin Măruţă, nu se sfiesc să-şi arate în public afecţiunea, reuşind ca în anii ce au trecut să devină un cuplu solid şi iubit de foarte mulţi fani pentru naturaleţea cu care îşi trăiesc povestea de dragoste, atât pe micile ecrane, cât şi în viaţa de zi cu zi.

Publicat: 13 mart. 2017, 08:02 Autor: Echipa Ciao.ro Vedete
Pe aceeași temă
×