Cum pui corect varză murată. Ingredientul secret folosit de gospodinele de la țară

Publicat: 10 sept. 2023, 09:26 Autor: Camelia Retete & Diete

Varza murată este, fără îndoială, unul dintre preparatele preferate de români în sezonul rece. Gospodinele din toate colţurile ţării pun cantităţi uriaşe la murat, aceasta fiind folosită şi pentru pregătirea delicioaselor sarmale. Pentru a obţine o varză murată gustoasă există un ingredient secret pe care doar unele persoane îl folosesc.

Ingredientul de care habar nu aveai că se pune în varza murată

Fie că alegi să o faci călită şi cu afumătură, să o foloseşti ca salatâ pentru cele mai bune fripturi sau să prepari sărmăluţe, varza murată este un deliciu. Reţetă importată de la nemţi, aceasta este iubită de toţi românii, motiv pentru care care toate gospodinele o prepară toamna. Puţine sunt, însă, cele care au habar de un ingredient care face ca varza murată să fie mai bună decât de obicei.

Mai exact, bătrânele de la ţară pun, alături de celelalte condimente, gutui. Parfumate, aromate şi dulci, acestea dau o savoare cu totul specială. Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru cea mai bună reţetă de varză murată:

  • 25 kg varză (16 verze potrivite)
  • 4 legături mărar uscat
  • 2 legături cimbru uscat
  • 1 ştiulete porumb uscat
  • 3 mere
  • 2 gutui
  • 5-6 rădăcini hrean grosuţe
  • sare grunjoasa (vrac) – o lingură la un litru de apă caldă.

Mod de preparare varza murată

În primul rând, trebuie pregătit butoiul. După ce a fost bine spălat, se pune furtunul care va ajuta la pitrocit pe fundul recipientului. Merele, gutuile, porumbul, mărarul, cimbrul şi hreanul se spală şi se taie în bucăţi potrivite. Varza (cu foi multe şi cotoare subţiri) se curăţă de foile de deasupra şi i se scobeşte cotorul.

Primul strat va fi de varză, apoi adăugăm bucăţi de gutui, mere, porumb şi hrean. Mărarul şi cimbrul se distribuie pe toată suprafaţa, apoi adăugăm un alt strat de varză. Continuăm până terminăm ingredientele.

Furtunul se rulează în butoi, după care îl umplem cu saramura caldă şi îl lăsăm două ore. Completăm cu saramură, punem capacul şi lăsăm să fermenteze. Este foarte important ca din trei în trei zile să pitrocim varza, iar după ce începem să consumăm din ea să punem o greutate peste pentru a nu se ridica la suprafaţă.

Aşadar, procesul nu este deloc unul greu, iar rezultatul este, fără dubii, unul minunat. Nu îţi mai rămâne decât să te gândeşti la reţetele pe care le vei pregăti în miez de iarna pentru cei dragi!

Publicat: 10 sept. 2023, 09:26 Autor: Camelia Retete & Diete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă