Cum îl plâng vedetele pe Stephan Pelger! Ileana Badiu și Tania Budi nu își revin din șoc! “A decis că viața devine prea complicată pentru el…”

Publicat: 09 iun. 2023, 15:32 Autor: Dora Bazavan Vedete

Tragica moarte a designerului Stephan Pelger i-a șocat pe mulți dar în mod special pe apropiații săi, cei care l-au cunoscut bine și îi știau aproape toate secretele. 

Nu se aștepta nimeni ca Pelger să fie găsit mort în atelierul său din sectorul 2 din București și cu atât mai mult – spânzurat. Joi, 8 iunie, Stephan Pelger a avut parte de o moarte înspăimântătoare. Suferea de ceva timp de o depresie acută și ajunsese să ia câte 40 de pastile  de somn pe noapte pentru a se putea odihni.

Cum îl plâng vedetele pe Stephan Pelger!

La 44 de ani a fost găsit spânzurat de o vecină și toată lumea este acum în stare de șoc. Prietenele sale apropiate ca Ileana Badiu, Tania Budi, Laura Cosoi, Andreea Esca, nu își revin încă după ce au aflat vestea că Stephan Pelger a trecut în neființă. Acum designerul este plâns de majoritatea vedetelor care l-au cunoscut și au lucrat cu el!

“Încă mi-e greu să cred… Un suflet bun, un spirit atât de viu și creativ, dar foarte măcinat pe interior…Drum lin @stephanpelger spre un loc în care sper să îți găsești liniștea. Voi păstra în  suflet toate amintirile, momentele atât de frumoase petrecute împreună…și voi purta cu drag mereu creațiile pe care mi le-ai făcut de- lungul anilor”, a transmis, sfâșiată de durere, Andreea Raicu, bună prietenă cu Stephan Pelger.

Pe Laura Cosoi o leagă o super prietenie de Stephan Pelger și vedeta a rămas mută la aflarea veștii că designerul a fost găsit spânzurat. “Aproape 20 de ani de prietenie, cu povești, dans, râsete, emoții, îmbrățișări, lacrimi, întâlniri, nopți nedormite, momente de neuitat, ore la telefon, clipe pe care le prețuiesc și vor rămâne mereu în inima mea!

Ce mesaje i-au transmis prietenii apropiați!

Te iubesc @stephanpelger dincolo de viața asta. Și îți mulțumesc”, a spus Laura Cosoi care a purtat creațiile lui Pelger și la botezul celei de-a treia fiice ale sale, Lara.

Ileana Badiu era prietena de suflet a lui Stephan Pelger iar cei doi erau aproape nedespărțiți. Ea își plânge acum prietenul departe de ochii curioșilor și încă nu își găsește cuvintele care să exprime părerea de rău despre cele întâmplate și faptul că nu-l va mai putea vedea niciodată pe Stephan Pelger.

“Am aflat și eu odată cu toată lumea cumplita veste despre Stephan. Nu-mi găsesc cuvintele încât să pot scrie mai mult decât că îi voi simți lipsa enorm și că îmi pare extrem de rău că un om talentat, sufletist, educat, deștept, amuzant, plin de vitalitate și de calități așa cum era Stephan a decis că viață devine prea complicată pentru el.

Dumnezeu să te primească în Împărăția lui, să faci rochii frumoase îngerilor, să dansezi la petreceri luxoase, să porți blănuri cu gulere colorate, să râzi cu gura până la urechi bând prosecco din cupe de cristal așa cum îți plăcea atunci când viața era o bucurie pentru tine.  Drum lin Schatzi și o să-mi lipsești enorm și știi că niciodată nu te vom uita, niciodată  @stephanpelger”, a fost mesajul publicat de Ileana Badiu.

Adina Buzatu a fost la rândul ei șocată de dispariția lui Stephan Pelger

“Dispariția fabuloasei rochii care nu va exista niciodată… Conduc. Sunt obișnuită să fac aproape orice în timpul ăsta. Cel mai adesea prin telefon. Prin telefon s-a întâmplat să aflu că azi, prietenul meu Stephan Pelgar și-a oprit cursul zilelor. Mă uit la mașinile și oamenii din jur și mi se pare ireal cum continuă să funcționeze normal. Delicatul, zâmbitorul, iubitorul meu prieten a murit. Mă îneacă, mă strânge de gât emoția acestei vești.

Mă copleșește ideea că voi trăi fără apropierea lui. Mai bine de cincisprezece ani ne-am fost sprijin în poticnelile vieților noastre personale și profesionale. Niciodată n-a fost indisponibil când am avut nevoie de el. Nu înțeleg cum atâta forță creatoare, atâta talent, dăruire și determinare nu l-au putut smulge din hăul depresiei. Cum nu l-au putut rupe de oamenii nepotriviți din jurul lui și de dependențele care-l erodau. Era mereu conștient când alunecă în greșeală și lupta să se redreseze. Știa că îl așteaptă atelierul în care putea crea lucruri uimitoare și pentru asta nu pregeta să ceară ajutor medical.

Ileana Badiu și Tania Budi nu își revin din șoc! “A decis că viața devine prea complicată pentru el…”

Căuta orice sprijin care ar fi putut să-i aducă liniștea de a lucra. N-am crezut niciun moment că nu va reuși. Mintea lui fantastică era prea plină de idei care așteptau să prindă viață. Am sperat că omul extraordinar și artistul fabulos din el să-l înfrângă pe omul degradat de patimi și suferințe. Mi-e foarte greu să accept că n-a fost așa. Într-un fel sunt revoltată că atâtea lucruri minunate care-i stăteau în putință au  dispărut odată cu el. Și mi se pare nedrept că nu va fi el cel care va face cea mai frumoasă rochie de pe Pământ”, a spus și Adina Buzatu.

Tania Budi este încă în lacrimi și își plânge prietenul plecat mult prea devreme dintre noi. “Sufetul liber e rar, dar o știi doar când îl vezi, pentru că te simți bine, foarte bine atunci când îi ești în apropiere sau cu el! Mi-ai frânt inima, Steph”, a spus și Tania Budi.

Iar Dana Săvuică are și ea sufletul trist: “Adio, Stephan…Un suflet prea sensibil pentru o lume dură și indiferentă”, a mărturisit Săvuică, care îi purta mereu cu stil creațiile lui Stephan Pelger.

Publicat: 09 iun. 2023, 15:32 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă