Cum explică Alexandru Rafila recordul negativ de azi: „Să nu ne panicăm. Nu începutul școlii este de vină”

Publicat: 16 sept. 2020, 14:39 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Cum explică Alexandru Rafila recordul negativ de azi: „Să nu ne panicăm. Nu începutul școlii este de vină”

Bilanțul infectărilor din România are azi, 16 septembrie, un record negativ de îmbolnăviri: 1.713 cazuri COVID-19 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. Profesorul Alexandru Rafila, face un apel către populație și îi îndeamnă pe cetățeni să nu intre în panică.

„Nu îmi place să fac aprecieri legate de cifre, mă interesează trendul, dacă e ascendent, să vedem unde curba de creştere se aplatizează şi să vedem dacă sunt măsuri care pot scădea acest trend. Sunt de acord că odată cu începutul şcolii se va înregistra un număr de cazuri în creştere, dar după 10-15 zile. Depinde cât de importantă e această creştere şi cine sunt persoanele bolnave, dacă sunt cu comorbidităţi, sau adulţi tineri, sau copii. Dacă o să fie o creştere de 10-20%, va fi suportabilă de sistemul de sănătate. Dacă numărul de cazuri se dublează, de exemplu, atunci situaţia se schimbă radical”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit Mediafax.

Reprezentantul României la OMS spune că este important de văzut dacă numărul mare raportat miercuri este un trend sau o întâmplare.

„Nu trebuie să intrăm în panică. Vor exista întotdeauna zile în care s-au concentrat multe cazuri pozitive şi asta este una din ele. Vedem dacă e întâmplare sau trend, e foarte important. Al doilea comentariu pe care îl am este faptul că suntem la jumatatea lui septembrie şi dacă se confirmă numărul de cazuri se datorează faptului că în primele zile din septembrie mulţi s-au întors din concediu”, mai susține reprezentantul României la OMS.

Cu ce se va confrunta omenirea după pandemia de coronavirus

Cunoscutul miliardar a scris pe site-ul său, gatesnotes.com, că omenirea va fi lovită de o nouă criză care va fi mult mai mare decât cea cauzată de pandemia de coronavirus. Conform lui Gates, peste câteva decenii schimbările climatice vor face ravagii la nivel mondial.

”Chiar dacă lumea muncește să oprească noul coronavirus și să înceapă să-și revină din pandemie, avem nevoie, de asemenea, să acționăm acum pentru a evita un dezastru climatic, prin construirea și dezvoltarea inovațiilor care ne vor ajuta să eliminăm emisiile de gaze cu efect de seră”, a scris Bill Gates pe site-ul său.

Miliardarul precizează că la nivelul anilor 2060 schimbările climatice ar putea fi la fel de mortale precum coronavirusul. Mai mult decât atât, în 2100, Bill Gates prevede că schimbările climatice vor fi de cinci ori mai mortale. În plus, acesta a vorbit și de criza economică provocată de schimbările climatice.

Publicat: 16 sept. 2020, 14:39 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă