Iuliana Tudor a avut un adevărat maraton de evenimente și emisiuni în luna decembrie și a intrat cu dreptul în noul an, 2020 găsind-o pe scenă, așa cum îi place vedetei. Prezentatoarea emisiunii „Vedeta Populară” de la TVR este o norocoasă, face ce îi place, are o familie frumoasă și este împlinită pe plan profesional. Ciao.ro a stat de vorbă cu Iuliana Tudor și a aflat noutățile din viața vedetei! Devine sau nu mamă pentru a două oară în 2020?
Iuliana, ai în spate 20 de ani de televiziune! Cum ești? Mai bogată, fericită?
Sunt doar primii 20 de ani de TV. Abia m-am încălzit, mă simt norocoasă și privilegiată că am șansa de a face această meserie la postul public și abia aștept să văd ce-mi rezervă următorii 20 de ani. În acest moment mă simt și bogată și fericită cu tot ce am realizat în TVR.
Care e cel mai important lucru pe care l-ai învățat până acum din punctul de vedere al experienței? Ce mai urmează?
Sunt multe lucruri învățate, după cum mai sunt multe de învățat. E o lume care te provoacă să înveți fără încetare. Poate că cel mai important este că am rămas același om, indiferent de reușitele mele. M-am bucurat de ele și am mers mai departe încercând să nu mă schimb. Ceea ce îmi doresc și în continuare.
Dacă nu ai fi făcut televiziune, erai acum cântăreața? Știu că ai o voce foarte bună!
Nu cred. Eram cu siguranță în magistratură. Judecător. Și unul foarte bun, vreau să cred. Mi-ar fi plăcut.
Ce regrete ai vizavi de carieră?
Poate doar faptul că am avut foarte putină grijă de mine în toți acești ani. Lucru pe care încerc să-l recuperez acum.
Ai fost recent la Geneva cu Crucea Roșie! Ce s-a întâmplat acolo?
Am fost invitată pentru a doua oară sa fiu Maestru de Ceremonii în cadrul Conferinței Internaționale a Mișcării de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Anul acesta am condus ceremonia de deschidere a conferinței, în prezența Președintelui Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie și a Prim ministrului Elveției. În sală au fost prezente delegațiile a 192 de țări (2500 persoane în sală) și am primit rugămintea de a prezența acolo și o experiență personală din teren trăită alături de Crucea Roșie Română.
A fost provocator, emoționant…Și cred că și de această dată s-a vorbit în termeni extraordinari despre România.
A fost una dintre cele mai puternice experiențe profesionale pe care le-am trăit.
Ce ediții speciale ai pregătit la TVR pentru sărbători?
Semifinala și finala „Vedeta Populară”, sezonul 4. A fost o transmisie în direct în seara de Ajun din Piața Constituției, de la Târgul de Crăciun, Concertul Silent night, organizat de PMB prin Creart în parteneriat cu TVR.
Iar pe 1 ian, de la ora 21.10 am pregătit o ediție de colecție. O Gală Muzicală dedicată aniversării a 60 de ani de activitate pe care îi împlinește Sofia Vicoveanca. Partea 1 pe 1 ianuarie, partea a doua pe 5 ianuarie.
Cum ai așteptat Crăciunul? Ce îți place cel mai mult în perioadă asta? Ce bucate ți-au făcut cu ochiul și de la ce anume ai reușit cu greu să te abții?
Sărbătorile înseamnă bucuria de a merge la colindat cu fiul meu, Apoi pregătirile pentru Crăciun, casă, masă sufletele noastre…
Nu m-am abținut de la nimic de sărbători și m-am bucur de tot.
Gătești și tu sau doar mama ta a pregătit masa de Crăciun?
În familia noastră fiecare face câte ceva astfel încât Crăciunul e o zi în care familia e împreună și ne ajutăm reciproc în tot. Chiar și Tudor are responsabilitățile lui.
Ce ți-ai dorit de la Moș Crăciun? Dar Tudor ce așteptări a avut?
Sănătate și dragoste!
Tudor i-a cerut Moșului o lume în care să existe doar joacă. Și toți oamenii să se joace! Și Subscriu! Ar fi minunat!
Care este cel mai scump cadou pe care l-ai făcut de sărbători? Dar pe care l-ai primit?
Aleg cadouri după bucuria pe care o pot aduce, nu după preț. Cel mai de preț cadou este Timpul pe care mi-l ofer cu toți ai mei.
Unde te-a prins Revelionul?
Pe scenă, ca în fiecare an. Îmi place așa.
Cum a fost anul 2019 pentru tine? Ce îți dorești și ce așteptări ai de la noul an?
A fost un an în care am muncit mult, dar cu rezultate foarte bune. Un an frumos!
Cum este Iuliana Tudor în afara televiziunii? Ce nu știu oamenii, fanii tăi despre tine?
Că mă topesc după ciocolată, torturi sau prăjituri, că nu mi place să mă trezesc dimineața, deși o fac la 6.45 zilnic, că mi-e frică de apă și de gândaci, că am o singură superstiție: pisica neagră (întotdeauna merg 3 pași înapoi sau dau mașina înapoi)…etc
Îți iubești foarte tare mama, care este imobilizată în scaunul cu rotile. Cum a fost această experiență pentru tine? Cât de tare te-a marcat?
Mama mea este cel mai puternic om de pe pământ și sunt fericită că am șansa să fiu fiica ei!
De cine ești mai apropiată, de mama sau de tatăl tău?
De amândoi în egală măsură. Avem o relație specială. Le datorez enorm și îi iubesc dincolo de cuvinte.
Ai avut niște probleme de sănătate, știu că ți-ai mai dori un copil. Mai sunt șanse sau ai renunțat la idee?
Așa cum am mai spus dacă va fi să vină, e bine venit.
Tudor cum cochetează cu ideea de a avea un frate sau o soră?
Spune că i-ar plăcea!
Tocmai ce a împlinit 9 ani! Cum a fost de ziua lui? Ce cadouri i-ai pregătit? Cum e viața cu un băiat de 9 ani?
La 9 ani, Tudor este deja un partener de discuție, de joacă, de călătorie…Și câte altele. Comunicăm foarte mult și asta îl ajută. Încerc cât pot de mult să îl în drum către propria independență. Cred că așa îl ajut să devină un adult care să aibă încredere în el și să se descurce în orice situație. E un copil bun. Și învăț în fiecare zi câte ceva despre el și de la el. E darul meu din partea lui Dumnezeu!
Iar noi îi oferim cel mai de preț dar: iubirea! E un copil foarte iubit!
În rest, bucuria de a-și petrece ziua cu colegi și prieteni e în fiecare an așteptată și împlinită după cum ne sfătuim împreună. Anul acesta s-au distrat la o piscină.