Cum arată Mariana Moculescu acum, după liftingul facial. S-a pozat în lenjerie intimă la 55 de ani

Publicat: 04 ian. 2024, 14:40 Autor: Alina Nistor Vedete

Mariana Moculescu nu-și arată deloc vârsta! Fosta soție a lui Horia Moculescu s-a pozat în lenjerie intimă și le-a dezvăluit fanilor trucurile de frumusețe la care apelează.

Chiar dacă a renunțat la vicii, trecerea timpului și-a pus amprenta asupra chipului ei, motiv pentru care a luat o decizie radicală. Recent, Mariana Moculescu a trecut pragul medicului estetician pentru niște îmbunătățiri la nivelul feței. A decis să își facă un semi-lifting facial, iar rezultatele au surprins-o. Cea care a îndemnat-o să facă pasul și a susținut-o a fost chiar fiica ei, Nadia.

Intervenția a fost una reușită, iar Mariana Moculescu nu vrea să se oprească aici. Mai în glumă, mai în serios, vrea să-i facă concurență Biancăi Drăgușanu.

”E prima mea operație estetică la vedere. Am mai făcut la 30 de ani o liposucție, iar acum am făcut un semilifting facial. A fost ceva inedit, în afara faptului că m-a întinerit. Anestezie locală se face prin mai multe înțepături, apoi se face o incizie, se taie, se decupează, se cauterizează. Am avut cu mine un prieten absolvent de arte, mă mir că a rezistat să se uite, până la un moment dat, când se trăgea de pielea feței și atunci a plecat că i s-au înmuiat picioarele.

Pe mine m-a dus Nidia, fiica mea, ea și-a dorit foarte mult pentru mine acest lucru, să-mi fie redată tinerețea pe chip. În ciuda faptului că eu am făcut foarte multă gimnastică, și gimnastica feței nu doar a corpului, am și renunțat la fumat de 3 ani de zile și am avut grijă să folosesc mereu creme, uleiuri”, a declarat Mariana Moculescu, potrivit click.ro.

După intervenția suferită, Mariana Moculescu s-a pozat în lenjerie intimă. Vizibil întinerită și cu zâmbetul pe buze, vedeta a fost lăudată de fanii săi.

Așa arată acum Mariana Moculescu (SURSA FOTO: Social Media)

Ce trucuri de înfrumusețare are Mariana Moculescu

Unul dintre secretele Marianei Moculescu este masajul cu ulei de floarea soarelui presat la rece pe întregul corp. Mariana susține că acest tratament are beneficii extraordinare, pătrunzând adânc în ligamente, oase și articulații.

”Mă dau pe tot corpul cu ulei de floarea soarelui presat la rece, periodic. Are niște beneficii extraordinare, nu o să vă vină să credeți. Pătrunde în ligamente, la oase, dincolo de dermă, la oase, la articulații. Este bine să punem niște ulei cald la ombilic, să stăm cu fața în sus. Ulei de floarea soarelui sau ulei de ricin. Este o hidratare extraordinară a corpului.  Iar la articulații, pentru cei care au probleme cu genunchii, să-și ‘împacheteze’ genunchii cu ulei și să stea cu el. Se pune folie alimentară în jurul genunchilor. Să vedeți cum dispar durerile. Face un miracol. Reduce inflamația la genunchi. Ne învelim cu un capoțel cald și stăm o jumătate de oră. Abia după 30 de minute ne clătim”, a declarat pentru viva.ro, Mariana Moculescu.

Pentru o curățare eficientă a gurii, Mariana Moculescu apelează la clătirea cu ulei de cocos sau de floarea soarelui. Ea împărtășește că această practică adună bacteriile și le elimină, contribuind astfel la sănătatea pielii și la menținerea unei igiene bucale adecvate.

”Eu mai am un truc pe care îl folosesc, periodic. Îmi clătesc gura cu ulei de măsline sau ulei de cocos, care este și mai bun. Și trebuie să stai cu el în gură cam 15 minute. Dacă reziști, uleiul cu saliva adună toate bacteriile și le strânge pentru a le da afara. Este foare sănătos să facem acest lucru, din când în când. Și să nu cumva să înghițim un strop, pentru că este plin de bacterii. Și nici să nu ne spălăm pe dinți, abia după această curățare cu ulei. Eu mai greșesc uneori și mă mai spăl înainte cu pastă de dinți, din reflex, dar e mai bine să te speli după această curățare. Cine poate să facă și de trei ori pe zi, este extrem de benefic pentru sănătate!”, susține Mariana Moculescu.

SURSA FOTO: Social Media

Publicat: 04 ian. 2024, 14:40 Autor: Alina Nistor Vedete
Absolventă a Facultății de Filozofie și Știinte Politice, Master în Marketing politic și Comunicare. Redactor și reporter la Antena Stars,…...
Pe aceeași temă