Culiță Sterp este un artist foarte iubit de români, dar tânărul pare că ar fi pregătit pentru a doua nuntă din viața lui!
De câteva luni, Culiță Sterp se iubește cu o tânără domnișoară pe nume Daniela. Pare-se că fata i-a furat inima cântărețului. Recent, Culiță a fost într-o emisiune la Antena Stars unde a și vorbit despre ceea ce își dorește în viitor. Așa cum spune și artistul, va merge și a doua oară în fața altarului și, mai mult decât atât, se gândește să devină și tătic în viitor. Chiar dacă el a mai fost o dată în fața altarului, este dispus să meargă și a doua oară, pentru că ”orice fată vrea să fie mireasă”.
”Nu mă gândesc acum în momentul ăsta ( n.r. la nunta), însă pe viitor da. Orice fată vrea să fie mireasă. Eu dacă am mai fost odată asta nu înseamnă că pe fata care o să fie cu mine să nu o fac mireasă, e ceva ce unește doi oameni. Mai mult decât căsătorie mă gândesc la copii”, a spus Culiță pentru Star News, arată Spynews.
În trecut, Culiță Sterp a avut un mariaj scurt cu artista Carmen de la Sălciua. S-au despărțit, s-au împăcat și tot așa, până când s-au decis că drumul împreună nu este cel pe care și-l doresc. Astfel, în prezent cei doi sunt separați, Culiță Sterp făcându-și deja o relație cu o tânără domnișoară.
Potrivit Cancan, artistul Culiță Sterp a anunțat pe rețelele de socializare că își vinde bolidul de lux. Iată ce a scris în anunț: „De vânzare! 47.000€ neg , Motor 3.0 Diesel, an 2016 Aug, 126.000 km, mașina mea personală! Pentru alte detalii, lăsați-mi mesaj și vă las numărul de telefon! ? p.s. Nu fac schimburi sau combinații!”, a scris Culiță, în mesajul pe care l-a postat pe rețeaua de socializare.