Smiley este în prezent un artist celebru şi câştigă sume fabuloase, însă nu a uitat niciodată cum a reușit să facă primii bani. Artistul a dezvăluit în urmă cu ceva timp cu ce se ocupa înainte de a deveni celebru. Nimeni nu s-ar fi aşteptat la acest lucru.
Este unul dintre cei mai iubiți artiști de la noi și nu e de mirare că este apreciat de fanii săi. Cu toate că acum învârte banii cu lopata, Smiley nu a uitat de unde a plecat și nici cum a reușit să câștige primii bani, iar urmăritorii îl apreciază foarte mult pentru acest lucru.
Înainte să devină un cântăreț celebru, Smiley avea cu totul altă meserie! Artistul și-a câștigat primii bani la piață, când vindea pepeni, alături de rudele sale. Artistul se urca pe tarabă și striga: ”Hai la pepeni, neamule!”, arată Cancan.
Iar de la vânzarea în piață, la tarabă, până la a deveni un artist împlinit a fost cale lungă, însă Smiley și-a asumat totul și în prezent reușește să scoată mulți bani din pasiunea pe care o are.
Invitat recent la „Matinalii Digi FM”, Smiley a povestit cum a primit această poreclă. Mai mult, cântăreţul a recunoscut că ar vrea să renunţe la numele său de scenă, însă i-a liniştit rapid pe fanii lui şi le-a dezvăluit că acest lucru nu se va întâmpla prea curând.
„Nu, nu-mi pare rău, cred că mi s-a potrivit foarte bine porecla asta. M-au întrebat mulți oameni de ce mi-am pus numele ăsta sau de ce mi-am pus numele ăsta de scenă. Și le-am spus că nu mi l-am pus, l-au pus colegii mei de la Simplu și cred că mi se potrivește foarte bine. Nu în toate zilele. Cred că artistul Smiley e o treabă asemănătoare cu Andrei, dar în multe privințe diferită. Dar m-am gândit să renunț la Smiley, cu totul, la un moment dat. Probabil că se va termina și povestea asta, dar nu curând”, a declarat Smiley, potrivit digifm.ro.
Sursă foto: social media