Cristi Brancu, prezentatorul emisiunii „Exclusiv VIP” de la Prima TV, a avut un an plin de premii și reușite. Zilele trecute, el a primit „Premiul special pentru 32 de ani de carieră în presă și televiziune” în cadrul Galei Radar de Media.
Prezentatorul TV a ținut și un speech pe măsură, poate cel mai lung din cadrul evenimentului și a amintit astfel de debutul său în presă, Horia Brenciu, Theo Rose și Mădălina Manole, dar a asociat și debutul său în televiziune cu întâlnirea marii sale iubiri.
„Sunt vechi, doamnă! Sunt vechi, domnule! Trebuie să vă spun că am debutat în presă pe 1 noiembrie 1991. De o lună și ceva Petre Roman fusese dat jos pentru că au intrat minerii în clădirea Guvernului. Phoenix cântase în acel an primul concert de revenire în România, peste doi ani urma să se lanseze un tip foarte carismatic, îl cheamă Horia Brenciu. O fată Theo Rose nu se născuse! Așa că este atât de demult! Iar în acel an hitul era Mădălina Manole – „Fată dragă”!
V-ați obișnuit cu mine prin preajmă de atâția și atâția ani, încercând să fiu egal cu mine însumi și să aduc atât cât am putut calitate în această zonă, pentru că îl văd și pe Adi Artene aici, altfel foarte blamată, considerată cumva la „periferia” presei, dar „periferia” asta a schimbat foarte multe în istoria României. Prin urmare, presa asta mondenă, foarte respectată în străinătate, și pusă la loc de cinste, merită mai mult respect acum, cu atât mai mult cu cât dacă vă uitați bine este probabil cea mai efervescentă zonă de presă din România. Se întâmplă foarte multe lucruri, apar foarte multe noutăți și dă ora exactă! Câtă vreme un buletin de știri de la ora 19.00 începe cu ceva făcut de noi, se numește că funcționează! Merită!
Așadar, nu am decât să vă spun că, apropo de 1991, 6 ani mai târziu se năștea Prima TV, televiziunea la care lucrez astăzi și căruia îi mulțumesc foarte mult. Mulțumesc acționariatului, mulțumesc managementului că în fiecare zi mă lasă să aduc ceea ce merită cu adevărat să vedeți, poveștile frumoase ale celebrităților pentru că poveștile astea vă fac mai frumoși și mai buni! Noi aducem lucruri la TV ca să fiți mai buni, nu ca să fiți nici mai răi, nici mai otrăviți, nici mai fricoși sau să vă fie foarte multă frică.
Am debutat pe 1 noiembrie 1991 neștiind că abia 17 ani mai târziu, televiziunea îmi va aduce în viață o femeie care urma să fie femeia vieții mele care e născută pe 1 Noiembrie. Mulțumesc foarte mult destinului că mi-a adus toate aceste lucruri, mulțumesc foarte mult lui Dumnezeu că a avut grijă de mine. Multumnesc Radar de Media, o instituție respectabilă și de cursă lungă! Ca mine! Rămân prin preajmă!”, a spus Cristi Brancu pe scenă.