Copiii Andreei Esca și-au refăcut testele pentru noul coronavirus. Ce rezultate au primit

Publicat: 21 aug. 2020, 10:22 Autor: Hermina Hagianu Vedete
Copiii Andreei Esca și-au refăcut testele pentru noul coronavirus. Ce rezultate au primit

În urmă cu câteva zile, copiii Andreei Esca au au fost surprinși la o clinică privată din Capitală, acolo unde și-au refăcut testele pentru coronavirus. Fanii acestora au fost cu sufletul la gură, mai ales că celebra prezentatoare TV a lipsit din nou de la pupitrul știrilor.

În urmă cu aproape o lună, familia Andreei Esca a trecut prin clipe de groază, după ce trei membrii s-au infectat cu noul coronavirus. Teama a fost și mai mare în momentul în care starea de sănătate a soțului Andreei s-a agravat foarte tare.

„Organismul a reacționat violent într-un timp extrem de scurt și foarte repede a ajuns la terapie intensivă, unde a stat foarte multe zile, unde a avut nevoie de ventilație mecanică non-invazivă. A ajuns dintr-un om extrem de puternic și de sănătos, îmi spunea, atât cât mai putea să vorbească, până când a avut acea mască, practic nu mai ai cum să vorbești, dar atâta timp cât a putut să vorbească și să comunicăm, îmi spunea tot timpul nu mai pot, nu mai pot, este groaznic, cred că așa arată iadul. Nu mai pot”, a povestit Andreea Esca la acel moment.

Copiii Andreei Esca și-au refăcut testele pentru noul coronavirus

Recent, pentru a se asigura că totul este în ordine, Aris și Alexia au fost programați la o clinică particulară din Capitală pentru a face o serie de analize, fiind testați și de pentru COVID-19. Cei doi ar fi petrecut mai bine de două ore la clinică, potrivit cancan.ro.

Chiar dacă  Alexia Eram nu mai locuiește împreună cu familia sa, și-a însoțit fratele pentru a fi sigură că este în afara oricărui pericol.

Mulți dintre admiratorii celebrei prezentatoare s-au îngrijorat, pentru că Andreea Esca nu a mai prezentat știrile, fiind înlocuită de Oana Andoni. Din fericire, nu există motive de preocupare, deoarece vedeta a evadat câteva zile din Capitală pentru a petrece timp de calitate în compania tatălui ei și a apropiaților.

Publicat: 21 aug. 2020, 10:22 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă